“Devil’s Advocate” – epilog (1997)

CALIFICATIV: ♥♥♥♥/4 ( Provocator – de văzut fără copii / cu caietul de notițe deschis și cu sufletul la gură !!! ) – 140 min.

( continuare )

MORALA: Cand filmul s-a terminat cu prim-planul lui Larry, jurnalistul, metamorfozandu-se in John Milton, care rade sarcastic si-si declama celebra replica, “Vanity…definitely my favorite sin !”,  am trait doua sentimente puternice: m-am simtit ca dupa o predica exegetica, impinsa spre evaluarea universului meu interior si a nivelului de “absorbtie” pe care valorile lumii mileniului trei o au asupra mea: banii, cariera, sexul;  si am inteles inca o data ( a cata oara ? ), cat de puternica este presiunea lor si asupra noastra, a celor care credem si dorim sa ne identificam cu adevarata VALOARE a mileniilor ! Si cat de anevoios este procesul de modelare a identitatii noastre “contraculturale” ( cum defineste sociologul crestin englez Derek Tidball statutul de ucenic al lui Iisus ). Am simtit apoi regretul ca filmul nu a fost produs/regizat de un crestin militant, care ar fi putut sa elaboreze un final mai putin apocaliptic si mai mult ancorat in cotidian si in lupta zilnicaa trairii noastre temporale: “Humans are amphibians – half spirit and half animal. As spirits they belong to the eternal world, but as animals they inhabit time.” ( C.S.Lewis ) 

Scena ultimei confruntari dintre Kevin Lomax si John Milton din finalul filmului “Pact cu Diavolul” ( traducerea nu prea fericita a titlului, in romaneste ) este un regal actoricesc pentru foarte harsaitul in roluri de “bad guy” Al Pacino, dar si pentru mai tanarul Keanu Reeves, acuzat ca nu poate face roluri in care trebuie sa vorbeasca ! John Milton isi dezvaluie identitatea de tata biologic al lui Kevin, dar si de Satana, “cel cu o multime de nume”, “tatal minciunii”, cel care a regizat filmul devenirii fiului sau. In plina ascensiune profesionala, Kevin isi da seama ca a fost doar o unealta si ca rostul lui este de a procrea pe viitorul Anticrist;  dar cea mai dureroasa constatare este aceea ca el-insusi a acceptat rolul de unealta exersandu-si libertatea de a alege ( “free will” ). Imediat ce intra in apartamentul lui, John Milton il bombardeaza cu acuzatii, subliniind faptul ca el i-a atras mereu atentia ca isi neglijeaza familia, dar ca el, Kevin, era prea ocupat cu propria-i persoana; nu-l slabeste nici o clipa: il prinde la colt, il tranteste, il ajuta sa se ridice pentru a-l tranti din nou, il provoacasi iar il provoaca, iar in final, Kevin isi striga in gura mare “crezul”, motorul intregii sale existente: ”LOSE ? I DON’T LOSE ! I WIN ! I WIN ! I’M A LAWYER, THAT’S MY JOB ! THAT’S WHAT I DO !” Si “parasul fratilor nostri, care zi si noapte ii paraste inaintea Dumnezeului nostru” rasuceste cutitul in rana:  “Vanity…definitely my favorite sin !”

Nu vreau sa minimalizez copilaria lui Kevin petrecuta intr-o biserica evanghelica alaturi de mama lui, pentru ca sunt convinsa ( chiar daca filmul eludeaza aspectele evanghelice ale intrigii si evolutiei lui Kevin ) ca experientele traite acolo si-au spus cuvantul in momentul capitularii lui – ” am dat-o in bara ! ” John Milton isi inteteste atacul aruncand in lupta arsenalul unor teme teologice si filozofice majore care, de-a lungul secolelor, l-au indepartat pe om de Dumnezeu: neaga ineranta Bibliei ( Kevin ii aminteste ca profetiile spun ca Diavolulva fi invins, iar John Milton ii atrage atentia ca sursa acestora, Biblia, nu este de incredere ); sustine deismul ( Dumnezeu “este un proprietar absent si sadic, caruia ii place sa priveasca si sa se distreze” pe seama framantarilor existentiale ale oamenilor ); preamareste umanismul ( “sunt un fan al omului, sunt un umanist … poate ultimul umanist … secolul XX mi-a apartinut in intregime !” ). Putem recunoaste in tirada lui furibunda aceleasi indoieli pe care de la inceputuri le strecoara in inima omului: “oare a spus Dumnezeu asta ?”

Consider momentul in care, dupa lupte launtrice contradictorii, Kevin se sinucide exercitandu-si libertatea de a alege si zadarnicind planurile lui John Milton, o metafora, un simbol ( nu este locul aici sa incep o dezbatere pe tema perspectivei teologice asupra sinuciderii, care este considerata un pacat ): este simbolul acelui moment pe care Biblia il numeste “nastere din nou”, cand omul, pacatos prin origine, dar si prin atitudinea sa, decide din proprie initiativa ( exercitandu-si libertatea de a alege ) s-o rupa cu trecutul pe care l-a traitdeparte de Dumnezeu, sa-si ceara iertare pentru asta si s-o ia de la capat in prezenta Sa. L-as cita din nou pe C.S.Lewis: “God cannot give us a happiness and peace apart from Himself, because it is not there. There is no such thing.”

Finalul este genial, neasteptat si ingenios, “twist ending”, cum ar spune americanu’. Parafrazandu-l pe John Milton, as spune: “Mi-ai scapat la New-York ! Dar te prind eu la Gainesville ! Eu sunt aici, iar MANDRIA este la tine !” … Apostolul Pavel ne-a avertizat despre asta acum 2000 de ani: “Disciplinati-va ! Vegheati ! Dusmanul vostru, Diavolul,umbla incoace si incolo, ca un leu care rage, cautand pe cineva sa inghita !” ( 1Petru 5:8 );  si tot el ne recomanda si solutia pe care Dumnezeu ne-a oferit-o prin Fiul Sau, Iisus Hristos : “Lupta-te lupta cea buna a credintei ! Pune mana pe viata vesnica la care ai fost chemat si pentru care ai depus o buna marturie inaintea unei multimi de martori ! Iti poruncesc inaintea lui Dumnezeu, care da viata tuturor lucrurilor si inaintea lui Iisus Hristos …” ( 1Timotei 6:12,13 ). Este o avertizare despre lupta zilnica cu RAUL din noi si din afara noastra, a carui forma suprema poate fi mandria – egocentrismul – umanismul ! Cum spuneam mai devreme, nu ma refer doar la mandria usor de etichetat pentru ca striga de peste tot; ma refer si la “mandria ascunsa a inimii” si la pseudo-umilinta care degenereaza in aroganta – greu de detectat, greu de tratat, usor de manevrat …

N-am citit nici o carte scrisa de Andrew Neiderman, n-am vazut nici un alt film adaptat dupa romanele lui, dar i-am citit site-ul si am studiat ceva articole virtuale despre el si despre best-sellers-urile lui. Fara sa ma consider o cunoscatoare, cred ca-i place sa cocheteze cu ocultul, cu paranormalul, chiar si cu satanismul (  subiecte care fac astazi un roman sa fie best-seller, de fapt – as spune ca exista ceva similitutini intre el si Dan Brown ). Deci nu cred ca a intentionat ca mesajul romanului/filmului “Devil’s Advocate” sa fie unul “metanoic”. Este chemarea noastra sa distingem BINELE de RAU si sa-l purtam ca pe un trofeu si ca pe o avertizare pentru timpurile care vor veni …