Ce este viata ? … ( cu doamna Panican, pe ultimul drum )

Joi, la miezul zilei, mi-am ingropat mama ( nu sunt in stare sa scriu despre asta mai multe, deocamdata ). Aflasem deja despre accidentul doamnei Panican si tragedia familiei lor mi-a diluat parca, propria-mi durere. Era o femeie in plina forta, abia trecuta de 50 de ani si care sarbatorise acum cateva zile a 25 a aniversare a casatoriei cu Ioan Panican; iar fiica lor, Alexandra, isi termina masteratul in Germania. De ani multi, zi de zi, doamna Panican parcurgea acelasi drum din strada Jules Michelet, unde locuia, in strada Cihoschi, la Colegiul German “Goethe”, unde era profesoara. Cunostea fiecare cladire pe langa care trecea, Ambasada Marii Britanii, Teatrul “Tandarica”, Academia de Studii Economice cu viermuiala ei de studenti pregatindu-se pentru a da piept cu viitorul; cunostea copacii de pe marginea trotuarului, acum inmuguriti si mustind de viata; cunostea fiecare piatra, fiecare bucatica de caldaram, fiecare coltisor de trotuar si le considera prietene … Cunostea asa de bine Piata Lahovari pe care o traversa la dus si la intors, prin aceleasi locuri, cateodata de mai multe ori pe zi … Oare, de cate ori mergand scufundata in ganduri si cu ochii plecati, n-a mangaiat cu privirea asfaltul tacut ? … Miercuri, 8 aprilie, la pranz, mergand spre scoala pe drumul atat de familiar, doamna profesoara Panican a fost chemata de Eternitate: brusc, neasteptat si de neinteles pentru noi, cei muritori. Un sofer grabit si neatent asa cum suntem multi, in goana dupa un loc de parcare, a lovit-o cu masina pe carosabil si a doborat-o. Iar caldaramul pe care pasea zilnic i-a provocat lovitura fatala – cu toate ca i s-au acordat ingrijiri de urgenta, si-a dat ultima suflare in scurt timp datorita complicatiilor ivite in urma loviturii … Era asteptata la scoală unde avea ceva interesant de prezentat … Au gasit-o spre seara, pe masa rece de la morga …

Inmormantarea doamnei Mihaela Ana Maria Panican a avut loc sambata, 11 aprilie, la ora 12,30, la Rasnov, unde se afla casa parinteasca si unde a copilarit. De cum intri in curtea casei strajuita de porti inalte, sasesti, te izbeste gradina multicolora, perfect aliniata si proaspat sapata, pe care doamna Panican o iubea atat de mult si o ingrijea cu mare atentie – precum ea insasi a fost o floare, cum a numit-o in necrolog profesorul Teodor Pandrea, unchiul sotului. Cei veniti pentru a participa la funeralii au fost intampinati de sot, de fiica si de mama indurerata ( o femeie distinsa, de nationalitate germana, care si-a purtat cu demnitate si in tacere durerea de a-si fi ingropat propriul copil ). Multimea participantilor, in jur de 300 de persoane, a fost o dovada a dragostei si respectului de care se bucura doamna Anne Panican si familia ei. Au venit rude din tara si strainatate, prieteni, profesori si elevi de la Colegiul German, colaboratori ai domnului Panican din toate colturile tarii ( multi dintre ei beneficiand adesea de ospitalitatea doamnei Panican ), vecini si cunostinte care o stiau mai mult sau mai putin, dar care au vrut s-o conduca pe ultimul drum. Serviciul de inmormantare a fost condus de Precup Nica, secretarul Scolii Biblice Maranata, iar printre cei care au  luat cuvantul s-au numarat  Constantin Joldes, pastorul bisericii “Harul” din Zalau, Emil Mestereaga, pastorul bisericii “Vestea Buna” din str. Popa Nan, Bucuresti,  Radu Bota, pastorul bisericii “Muntele Sionului” din Baia Mare , Lucia Hossu-Longin, producator al seriei “Memorialul durerii” si autor al cartii cu acelasi titlu,  membra a Academiei Europene de Film , iar doamna Misuzu Nakai ( care a facut si fotografiile de mai jos ) a adus un omagiu din partea familiei Wurmbrand, cu care este prietena; scrisoarea de ramas bun din partea sotului ( * ) a fost citita de Vasile Tofan, fondatorul Centrului Crestin Emanuel. Ceremonia s-a incheiat la Cimitirul Lutheran German din oras, multimea coroanelor ( cca.50 ) si a florilor care au fost depuse la mormantul doamnei Panican demonstrand inca o data respectul si aprecierea de care s-a bucurat.

M-a impresionat portretul pe care l-a zugravit prin cuvintele sale doamna Hossu ( ** ): o adevarata aristocrata, o femeie puternica si credincioasa, sensibila si discreta, o sotie si mama dedicata familiei si nu in ultimul rand, un educator de valoare, care si-a iubit si respectat elevii si care a contribuit prin eforturile si dragostea sa la modelarea caracterelor multor generatii de copii si de tineri. Gandindu-ma la acest portret, la stingerea prematura din viata a doamnei Panican si la multimea celor care au insotit-o pe ultimul drum, nu ma pot opri sa nu ma intreb ce este viata si ce-ar ramane in urma mea daca voi trece maine Styxul: multumiri sau reprosuri, ziduri inalte sau ruine, caractere sau epave – pentru ca orice atingem ne poarta amprenta in vesnicie ! Si-mi amintesc cateva cuvinte spuse de Rainer Maria Rilke, poetul care-i placea atat de mult doamnei Panican: “Minunea care se intampla intotdeauna celor ce iubesc cu adevarat este aceasta:  cu cat daruiesc mai mult, cu atat sunt mai bogati” …

( * ) Mult iubita mea Anne,
Îi mulțumesc din toată inima bunului Dumnezeu pentru cei 25 de ani de viață petrecuți împreună cu tine, ca soț și soție.
Îți mulțumesc și ție din toată inima pentru dragostea ta, pentru bunătatea ta, pentru sprijinul tău și pentru înțelegerea fără margini pe care ai avut-o față de mine și față de lucrarea la care sunt chemat. Ai fost și vei rămâne pentru totdeauna o femeie minunată. Te rog să ne ierți pentru tot ce ți-am greșit vreodată !
Scumpă Anne, eu știu că acolo unde ești acum, înțelegi mai bine decât noi rostul vieții, știi mai bine decât noi ce înseamnă viață și moarte, ce înseamnă viață veșnică și moarte veșnică și mai știu de acum care este dorința arzătoare din inima ta bună pentru noi toți cei ce ne aflăm astăzi aici pentru a conduce trupul tău neînsuflețit pe ultimul drum. Dorința inimii tale este ca noi toți să ne întoarcem la Dumnezeu, să-L cunoaștem și să-L slujim pe Dumnezeu cu scumpătate pentru mântuirea și binecuvântarea noastră și a celor dragi nouă.
Să-ți spun acum și dorința din inima noastră: din inima mamei tale Helly, din inima fetei noastre Alexandra și din inima mea, soțul tău.
Dorința noastră este să trăim mai departe o viață plăcută lui Dumnezeu ca să facem bucurie Domnului Isus, Mântuitorul lumii și să facem bucurie și inimii tale bune.
Da, draga mea Anne, eu cred în învierea morților și în viața ce va să vie. De aceea îți spun:
Fii binecuvântată și pe curând ! Și pentru a împlini rânduiala noastră zilnică, îți spun și astăzi că te iubesc din toată inima !
Soțul tău Ioan, fata ta Alexandra și mama noastră Helly, împreună cu toți cei dragi.
La revedere, scumpă Anne și Dumnezeu să te binecuvânteze ! Amin !
( Râşnov, 11 aprilie 2009 – O zi cu soare )

( ** )”Minunata doamnă Panican”
Într-o lume atât de înstrăinată, prietenia este un sentiment din ce în ce mai rar, un dar hărăzit de Dumnezeu.
Am fost prietenă cu minunata doamnă Panican. Un om de excepție, căruia nu știai ce să-i prețuiești mai întâi: inteligența, frumusețea, credința, spiritul de caritate, înțelepciunea, diplomația, greutatea cuvântului, delicatețea, simțul subtil al umorului. Era o adevărată aristocrată prin educație, prin cultură, prin valorile creștine pe care le împărtășea.
Cu toate că știu că toți ne vom întâlni dincolo, nu pot să-i spun Adio !
O simt langă cei scumpi ei, mamă, fiică, soț, prieteni, colegi. Lângă noi toți.
O întrezăresc cu aripi de înger, ajutându-ne să slujim mai departe binele, frumosul, adevărul, triada pe care a slujit-o și minunata doamnă Panican. Moartea ei atât de tragică, de absurdă, singură pe pavajul unei metropole, ar trebui să ne facă să înțelegem că suntem atât de trecători pe această lume.
Și de aceea ar trebui să fim mai buni, mai înțelegători, mai altruiști.
Nu pot să-ți spun adio, Anne Marie pentru că știu că nu ne vei părăsi ! Vei veni tiptil și te vei strecura nevăzută în sufletele noastre, așa cum spiritele mari ne tutelează viața. La despărţirea pământească de tine, am să-ți amintesc o elegie a unui poet – Rainer Maria Rilke, pe care îl iubeai ca și mine:
”Până la urmă, cei aleși timpuriu de moarte / Nu mai au nevoie de noi. / Se dezvață de ce-i pământesc / Așa cum, crescând, blând / Te desprinzi de sânul mamei. / Dar noi – care avem nevoie de taine atât de mari, / Noi, pentru care adesea din jale / Se naște un suiș fericit – / Am putea exista fără ei ?”
Aceasta este întrebarea care ne copleșește acum. Aceasta e ceea ce ne doare sfâșietor. Din cetele îngerilor, minunata doamnă Panican ne aude. Între noi și ea nu există distanță. Ceea ce îmi reproșez – se întâmplă ca după despărțirea de cei dragi – să dai timpul înapoi și să ai un sentiment retroactiv de vinovăție – ceea ce îmi reproșez este faptul de a nu fi știut mai mult despre ceea ce realiza ea la catedră.
Plini de noi, de proiectele noastre – filme, cărți – rareori îndrăznea Anne Marie să ne vorbească despre școală, despre copii, despre opera ei educativă mult mai durabilă, mai profundă decât a noastră.
Era un pedagog înnăscut și-și adora elevii ca pe propria ei fiică. Și poate de dorul Alexandrei, plecată din țară să-și desăvârșească studiile, se dedica mai mult școlii. Chiar în ziua accidentului ar fi fost o zi lungă de 10-12 ore petrecute la școală.
De curând a împlinit 25 de ani de căsătorie. Aici, la Râșnov, și-au unit viețile. Îmi povestea cât de fericită a fost. Cum găsea diminețile prins de ușă, un trandafir de la Ion. Acest jubileu era pentru ea un început. Mai erau atâtea lucruri de rânduit în cuibul ei și, în primul rând, viitorul Alexandrei. Atâția ani de trăit !
Nu ne luăm rămas bun, minunată Doamnă Panican ! Ai plecat într-o pribegie, dar vei rămâne lângă cei dragi rădăcină a binelui, a frumosului, a blândeții, a iubirii.
Veșnică, de neșters să-ți fie amintirea !

( acasa 1 )

( acasa 1 )

( acasa 2 )

( acasa 2 )

( acasa 3 )

( acasa 3 )

( acasa 4 )

( acasa 4 )

( drumul spre cimitir 1 )

( drumul spre cimitir 1 )

( drumul spre cimitir 2 )

( drumul spre cimitir 2 )

( drumul spre cimitir 3 )

( drumul spre cimitir 3 )

( drumul spre cimitir 4 )

( drumul spre cimitir 4 )

( drumul spre cimitir 5 )

( drumul spre cimitir 5 )

( drumul spre cimitir 6 )

( drumul spre cimitir 6 )

( la cimitir 1 )

( la cimitir 1 )

( la cimitir 2 )

( la cimitir 2 )

( la cimitir 3 )

( la cimitir 3 )

( la cimitir 4 )

( la cimitir 4 )

( la cimitir 5 )

( la cimitir 5 )

( la cimitir 5 )

( la cimitir 6 )

( la cimitir 7 )

( la cimitir 7 )

( la cimitir 8 )

( la cimitir 8 )

( la cimitir 9 )

( la cimitir 9 )

( la cimitir 10 )

( la cimitir 10 )

( sotul si fiica doamnei Panican )

( sotul si fiica doamnei Panican )

33 thoughts on “Ce este viata ? … ( cu doamna Panican, pe ultimul drum )

  1. Imi pare rau pentru pierderea suferita de tine. Daca te-ai inteles bine cu mama ta, asta este printre cele mai grele pierderi.

    Domnul sa fie cu tine si sa te intareasca.

  2. Multumesc pentru incurajari, Cristina ! Nu pot spune ca am avut o relatie ideala cu mama mea; a fost mult afectata de adolescenta mea rebela, cand copilul model si constiincios a devenit peste noapte un tanar razvratit – cred ca si ea a fost luata prin surprindere si a fost depasita de moment … Dar dupa ce mi-am regasit Calea ( a durat vreo 10 ani ), lucrurile au revenit pe fagasul normal. Si cred ca indiferent de natura relatiei ( nu vorbesc de cazurile extreme ), pierderea mamei are o incarcatura emotionala plina de sensuri care pot provoca framantari existentiale cu bataie lunga …

  3. LeeDee…tu i-ai ingropat trupul. Si doresc ca Cel ce are mingaieri, sa te mingaie El…Dar sufletul mamei tale te asteapta dincolo in fericiri. Am citit cele scrise…mare lucru sa poti sa sfirsesti asa…aproape ca e de invidiat o asemenea moarte, in care toti cei dragi si cunoscuti lasati in urma isi exprima regretul…respectul…si speranta regasirii in Eternitatea Lui Dumnezeu, in locul promis.

    Am lacrimat, dar nu cum lacrimezi pentru despartirile altora…despartiri eterne…asta este o durere care se termina in bucurie ca si durerile nasterii. Intr-o zi…sper sa o cunosc si eu pe doamna de care ai vorbit.

    Condoleante…

  4. Multumesc, Rodica, asta este marele har care ne sustine in astfel de imprejurari: speranta unei revederi vesnice ! Dureros in astfel de momente este regretul fata de ceea ce ai fi putut face pentru cei care s-au dus, dar n-ai facut-o din motive marunte: timp, graba, prioritati … Si doare foarte tare !

  5. LeeDee,

    Mulţumim pentru eleganţa cu care ne-ai făcut martori acestui episod încărcat de emoţie, dar mai ales de valoare întru eternitate!

    Condoleanţe sincere pentru pierderea mamei tale!

    A.Dama

  6. Iti multumesc, A.Dama si cred ca n-as fi reusit sa redau cu atata emotie acest eveniment daca nu l-as fi simtit si eu, din plin, cu cateva zile in urma … Dintre toate momentele de acest fel la care am participat, cred ca inmormantarea doamnei Panican a fost singurul la care am simtit intru totul durerea familiei care s-a despartit de cea draga …

  7. Ti-am trimis de la lucru un mesaj de condoleante. Nu stiu ce s-a intimplat cu el. Nu ma pot repeta pentru ca nu-mi amintesc exact ce am scris…dar stiu ca doresc ca Dumnezeu sa-ti miingiie inima. Despartirile de aici sint temporare; doar ca durerea pare permanenta. Trebuie sa credem insa ca dincolo este curind si fara durere.

    All my love to you my dear friend. Blessings …

  8. Iti multumesc, Rodica, pentru toata solicitudinea ta. Am mai spus-o: prieteniile trec dincolo de spatiu si timp si iata ca trec si dincolo de “face to face” ! ;)

    PS: ai vazut ca a ajuns si primul tau mesaj – nu reusesc sa fiu la zi cu raspunsurile, dar ma straduiesc !

  9. Pe mama ta am cunoscut-o acum 5 ani. Mi-a fost colega, prietena, mentor. Am admirat-o nespus. Nu stiu daca a stiut cu adevarat cat am pretuit-o. Pentru mine a reprezentat un model din toate punctele de vedere. Te iubea foarte mult si era foarte mandra de tine. Niciodata nu a evitat sa ma ajute indiferent cat de ocupata era. Dumneaei ii datorez multe.
    Condoleante familiei despre care vorbea atat de frumos si pe care o pretuia nespus. A fost un om UNIC.

  10. Raluca, eu nu sunt fiica doamnei Panican – cred ca s-a facut o confuzie pentru ca am pomenit in debutul articolului despre inmormantarea mamei mele. Si nici nu am cunoscut-o personal, dar am colaborat cu domnul Panican si participand la inmormantare, am fost impresionata de multimea celor care au venit sa-si prezinte ultimele omagii – tineri si mai putin tineri, prieteni sau simpli cunoscuti, din Romania sau din strainatate -, o dovada a respectului si a dragostei de care s-a bucurat; iar ceea ce ai scris tu dovedeste cu prisosinta acest lucru. Articolul de fata este rezultatul preaplinului sentimentelor care m-au incercat in urma acestui eveniment.

    Cred ca familia s-ar bucura sa citeasca mesajul tau, de aceea te sfatuiesc sa-l trimiti pe adresa forumcivic7@gmail.com sau pe adresa scmaranata7@yahoo.com.

  11. Decizia aceasta a lui Dumnezeu de a o lua pe doamna diriginta a fost o lovitura puternica pentru toata scoala 132. Noi, clasa a VIII-a A, clasa Doamnei Panican, ii simtim foarte mult lipsa pentru ca a fost ca o mama pentru noi. Acum am realizat ca abia dupa ce pierzi pe cineva iti dai seama cu adevarat ce a insemnat pentru tine…

    Daruirea, determinarea si ambitia cu care realiza toate activitatiile au facut din dansa mai mult decat o profesoara. Nu va vom uita niciodata!

  12. Stiu cum a fost doamna de germana pentru ca am facut cu ea 2 ani de germana si pe deasupra a fost vecina mea si ma auzea mereu cand eram mica. Dar dupa un timp, inainte sa imi spuna tata de ea, se mutase. O vedeam in fiecare zi la scoala si mie imi ajungea macar sa imi zica “ce faci, Raluka” si eram fericita ca inca era cu mine; si mi-am zis in gandul meu ca ar fi mai bine daca as invata mai bine sau poate daca as urma o cariera in germana. Intrebarea mea care ma macina mereu este “DE CE ATI MURIT SI M-ATI LASAT AICI SA MA GANDESC MEREU LA DUMNEAVOASTRA CU DRAG SI DE CE NU ATI RAMAS LANGA MINE, LANGA NOI, CARE VA IUBIM ATAT DE MULT?” Am plans si inca mai plang cand imi amintesc de doamna de germana care m-a iubit si ne-a iubit atat de mult pe noi cei care am ramas pe pamant. O sa ma gandesc mereu la doamna de germana cu drag ! Raluka, 6b

  13. Abia azi dimineata am aflat de moartea doamnei sufletului meu, pentru ca locuiesc de ceva vreme la Budapesta. Da, Mihaela Anne -Marie Stanila Panican a fost diriginta mea in gimnaziu si eu fac parte din prima ei generatie de copii pe care i-a educat si am avut norocul sa ne fie si diriginta. Ea, o copila, ea, abia iesita din facultate. O frumoasa, o distinsa, o profesoara de germana de exceptie, un om de caracter si un suflet minunat. Am iubit-o si m-a iubit ca pe fiica ei. Ultima data cand am vazut-o a fost cand Alexandra avea vreo doi anisori, iar eu eram deja studenta. Daca eu sunt cumva ceea ce sunt e pentru ca am intalnit-o pe ea intr-un moment al vietii mele si i-am copiat pana si felul de a scrie. Am adorat acest om toata viata mea, chiar daca viata ne-a purtat pasii pe alte carari. NU, nu pot sa cred, nu vreau sa cred ca nu mai e. De fapt, cat voi fi eu, va fi si ea undeva, in mine. Un gand pios si un sarut in palma dumneavoastra, doamna diriginta! Ana Apetre

  14. Dordevara, sa stii ca fiecare mesaj despre doamna Panican contureaza si intregeste portretul pe care l-am zarit in treacat atunci cand am participat la inmormantare – si ma ajuta sa inteleg mai bine de ce au venit atatia oameni s-o insoteasca pe ultimul drum si de ce a fost atat de iubita si de respectata ( eu nu am cunoscut-o personal, dar m-a fascinat prin toate aceste apropieri indirecte ). Sunt convinsa ca va fi o binecuvantare pentru familie sa citeasca randurile tale si de aceea te rog sa le trimiti la adresele: forumcivic7@gmail.com sau scmaranata7@yahoo.com.

  15. Eu cred ca Alexandra, fiica Doamnei Panican se uita si ea la toate comentariile lasate pe acest site. De aceea as vrea sa-i urez: La multi ani si tot ce isi doreste! De acolo de sus, doamna diriginta este alaturi de ea. Alles gute zum geburstag, Alexandra!

  16. Alexandra, mai am inca un mesaj pentru tine din partea lui Tanti Rodica si Valentina: ”La multi ani si bafta la examene!” S-o pupi pe Omama din partea noastra.

  17. Am apucat sa o cunosc pe Doamna de Germana !:X … A fost o femeie plinaa de viataa, mereu zambitoare … puternica … :X. Avea un chip de inger … am facut cu dumneaei in clasa a5a si acum, in a6a si mereu imi spunea ca sunt buna la lb. germana … BA chiar mi-a dat si o carte si un caiet al elevului numai mie, din toata clasa !:X … Iar in ultima zi in care am facut cu Dansa am zis din neatentie ei in loc de ai si mi-a spus ca ma mananca dak mai zic o data … A fost profesoara mea preferata si o iubeam si o iubesc ink fff.multt !!! Am vazut-o si la scoala cand au adus-o in … cosciug :(. NU O SA VA UIT NICIODATA !!!!!!

  18. Dumnezeu să o odihnească ! Alătur părerea mea de rău la durerea celor care au cunoscut-o…

  19. Am publicat articolul acum aproape un an, dar este vizitat zilnic de cei care se intereseaza de doamna Panican. Multi au apreciat-o si ii simt lipsa…

  20. A fost profesoara mea de germana 4 ani de zile. Un om exceptional, intelegator si cu o capacitate de a intelege generatiile de copii, iesita din comun. Va multumesc doamna, ca m-ati instruit cei 4 ani de zile, multumesc ca am putut sa ma bucur de prezenta dvs. in fiecare zi!

  21. Alex, cum ii spuneam si lui Cherie, doamna Panican s-a stins de aproape un an, dar oamenii inca o mai cauta! Un om extraordinar!

  22. Incerc sa schitez timid cateva cuvinte, desi mana imi tremura atat de tare pe tastatura laptopului. Sper ca e o greseala a mea si imi cer scuze, dar este vorba de doamna Mihaela Panican, profesoara de germana la sc.132 din Bucuresti? A fost diriginta mea acum f.multi ani si formatorul si omul care m-a invatat sa iubesc din tot sufletul limba germana. Va rog, daca puteti, sa-mi dati un raspuns pe adresa de mail, ca sa imi linistesc oarecum bataile groaznice ale inimii. Nu vreau sa comit o gafa, doamna mea Panican avea intr-adevar o fetita Alexandra, era micuta pe vremea aceea, iar sotul dansei era profesor de matematica, parca. Este vorba de aceeasi persoana? Va rog, daca puteti, sa imi dati un raspuns pe mail lucia_antal@yahoo.com.

  23. Este intr-adevar vorba despre doamna profesoara de germana Mihaela Panican? Acum am citit si as dori sa stiu daca fac eu o confuzie. Am facut acum multi ani sc. gen. 132 Bucuresti si am avut-o diriginta pe doamna de germana Panican, o fiinta extraordinara, care m-a ajutat sa inteleg gramatica limbii germane, uneori atat de dificila si m-a facut sa iubesc tot ce tine de cultura germana. Nu pot sa cred ca nu mai este, un om deosebit, eu nu mai locuiesc in Bucuresti de ani buni, dar stiu ca doamna Panican preda si la Goethe si avea o fetita Alexandra; pe cand eram eleva doamnei, Alexandra avea cativa anisori. Oare fac eu o confuzie, este intr-adevar vorba de doamna mea draga de germana? Sunt absolut socata si mahnita.

  24. Imi pare rau, Lucia, ca trebuie sa-ti confirm banuielile, dar este vorba despre doamna Panican, mama Alexandrei si profesoara de germana la Goethe… A fost o mare tragedie pentru toata lumea, mai ales pentru sot si fiica, care are 25 de ani si este intr-o perioada, in care ar avea mare nevoie de sfaturile si incurajarea mamei sale… Un accident stupid, cu repercusiuni atat de dureroase! Poti sa-ti dai seama cati au regretat-o doar uitandu-te la fotografiile de la inmormantare și vazand multimea participantilor! Dumnezeu sa aiba mila de noi toti!

    PS: le-am recomandat tuturor celor care au comentat pe blogul meu sa scrie si familiei Panican pe adresele: forumcivic7@gmail.com sau scmaranata7@yahoo.com. Ar putea fi un ultim omagiu pentru doamna profesoara Panican si pentru familia indurerata!

  25. Îți mulțumesc LeeDee P. pentru mailul de tristă confirmare a bănuielilor mele. Am scris câteva cuvinte și familiei îndurerate și ce mai pot să spun acum este că doamna Panican va trăi veșnic în amintirile și emoțiile noastre. Sufletul meu este trist, dar recunoștința este mare pentru faptul că existența unui om deosebit s-a intersectat la un moment dat cu existența mea, pe care a marcat-o în mod pozitiv și constructiv. Dumnezeu s-o odihnească, vă mulțumesc doamna mea dragă, pentru tot ce m-ați învățat!

  26. Doamna Mihaela Panican mi-a fost profesoara. Eu am facut scoala la 132 in Bucuresti incepand din clasa a 5-a, trimestrul al 3-lea, pana in clasa a 7-a. Am iubit limba germana si pentru mine a contat mereu cine imi preda. Doamna Mihaela Panican m-a facut sa iubesc limba germana si mai mult decat o iubeam pana in acel moment. Eu mi-am dorit intotdeauna sa ajung Profesoara de limba germana. Dumnezeu m-a binecuvantat cu o Profesoara de nota 10. A fost o Profesoara deosebita si puteai sa vorbesti cu ea despre orice, era ca o mama pentru noi si mereu zambitoare. Eu nu am vazut-o pe Doamna Mihaela Panican vreodata trista, tot timpul cand o intalneam zambea. Doamna Mihaela Panican a fost o Profesoara minunata. Am iubit-o mult, mergeam cu mare placere la orele Dansei. Am fost de mai multe ori si la dansa acasa, o cunosc foarte bine pe fiica Dansei, pe Alexandra. Dansa m-a luat de mai multe ori din Brasov si m-a dus la matusa mea Rodica in Bucuresti. Era o Doamna minunata si ajuta pe oricine. Am invatat mult de la Dansa si chiar daca nu am devenit Profesoara de limba germana asa cum imi doream eu, Dumnezeu a avut ceva mai bun pentru mine. Eu locuiesc in Stuttgart si lucrez ca Asistenta intr-un Azil de batrani. Aceasta binecuvantare o am de la bunul Dumnezeu. Anul trecut, in luna Mai, matusa mea Rodica, fosta profesoara de matematica de la scoala 132, m-a rugat daca as putea sa merg cu ea si sa le predau copiilor, elevii Doamnei Mihaelei Panican. Eu venisem in tara in concediu si cand am aflat de la matusa mea ce s-a intamplat cu Doamna mea draga, a fost ca un soc pentru mine. Eu sunt de fapt din Brasov, i-am spus mamei despre ce s-a intamplat si i-am spus ca vreau sa merg cateva zile la Bucuresti si sa o ajut pe matusa mea. Pentru mine a fost ceva deosebit, nici nu pot sa spun in cuvinte ceea ce am simtit atunci cand eram in clasa elevilor si ii tineam locul Doamnei mele Profesoare Mihaela Panican. A fost o Onoare pentru mine sa pot sa-i tin locul, chiar daca au fost doar cateva zile, m-am bucurat sa pot face ceea ce eu am invatat de la Doamna mea draga Mihaela Panican. Din pacate eu trebuia sa plec din nou in Germania si pentru ca nu puteam sa mai stau si sa predau in continuare, i-am spus matusii mele ca ii voi traduce lectiile si ea poate sa faca mai departe cu elevii. Doamna Mihaela Panican va ramane in inimile noastre!

    Mi-a placut foarte mult ce a scris mama ei. “Amintirea este ca o fereastra in care te pot vedea ori de cate ori voi vrea.” Dumnezeu sa binecuvinteze fiica Doamnei Mihaela Panican, sotul Dansei si mama Dansei.

    Cu toata dragostea in Isus Hristos, Magdalena Haidautu

Lasă un răspuns

Completeaza detaliile de mai jos sau apasa click pe una din imagini pentru a te loga:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Schimbă )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Schimbă )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Schimbă )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Schimbă )

Connecting to %s