Ce este viata ? … ( cu doamna Panican, pe ultimul drum )

Joi, la miezul zilei, mi-am ingropat mama ( nu sunt in stare sa scriu despre asta mai multe, deocamdata ). Aflasem deja despre accidentul doamnei Panican si tragedia familiei lor mi-a diluat parca, propria-mi durere. Era o femeie in plina forta, abia trecuta de 50 de ani si care sarbatorise acum cateva zile a 25 a aniversare a casatoriei cu Ioan Panican; iar fiica lor, Alexandra, isi termina masteratul in Germania. De ani multi, zi de zi, doamna Panican parcurgea acelasi drum din strada Jules Michelet, unde locuia, in strada Cihoschi, la Colegiul German “Goethe”, unde era profesoara. Cunostea fiecare cladire pe langa care trecea, Ambasada Marii Britanii, Teatrul “Tandarica”, Academia de Studii Economice cu viermuiala ei de studenti pregatindu-se pentru a da piept cu viitorul; cunostea copacii de pe marginea trotuarului, acum inmuguriti si mustind de viata; cunostea fiecare piatra, fiecare bucatica de caldaram, fiecare coltisor de trotuar si le considera prietene … Cunostea asa de bine Piata Lahovari pe care o traversa la dus si la intors, prin aceleasi locuri, cateodata de mai multe ori pe zi … Oare, de cate ori mergand scufundata in ganduri si cu ochii plecati, n-a mangaiat cu privirea asfaltul tacut ? … Miercuri, 8 aprilie, la pranz, mergand spre scoala pe drumul atat de familiar, doamna profesoara Panican a fost chemata de Eternitate: brusc, neasteptat si de neinteles pentru noi, cei muritori. Un sofer grabit si neatent asa cum suntem multi, in goana dupa un loc de parcare, a lovit-o cu masina pe carosabil si a doborat-o. Iar caldaramul pe care pasea zilnic i-a provocat lovitura fatala – cu toate ca i s-au acordat ingrijiri de urgenta, si-a dat ultima suflare in scurt timp datorita complicatiilor ivite in urma loviturii … Era asteptata la scoală unde avea ceva interesant de prezentat … Au gasit-o spre seara, pe masa rece de la morga …

Inmormantarea doamnei Mihaela Ana Maria Panican a avut loc sambata, 11 aprilie, la ora 12,30, la Rasnov, unde se afla casa parinteasca si unde a copilarit. De cum intri in curtea casei strajuita de porti inalte, sasesti, te izbeste gradina multicolora, perfect aliniata si proaspat sapata, pe care doamna Panican o iubea atat de mult si o ingrijea cu mare atentie – precum ea insasi a fost o floare, cum a numit-o in necrolog profesorul Teodor Pandrea, unchiul sotului. Cei veniti pentru a participa la funeralii au fost intampinati de sot, de fiica si de mama indurerata ( o femeie distinsa, de nationalitate germana, care si-a purtat cu demnitate si in tacere durerea de a-si fi ingropat propriul copil ). Multimea participantilor, in jur de 300 de persoane, a fost o dovada a dragostei si respectului de care se bucura doamna Anne Panican si familia ei. Au venit rude din tara si strainatate, prieteni, profesori si elevi de la Colegiul German, colaboratori ai domnului Panican din toate colturile tarii ( multi dintre ei beneficiand adesea de ospitalitatea doamnei Panican ), vecini si cunostinte care o stiau mai mult sau mai putin, dar care au vrut s-o conduca pe ultimul drum. Serviciul de inmormantare a fost condus de Precup Nica, secretarul Scolii Biblice Maranata, iar printre cei care au  luat cuvantul s-au numarat  Constantin Joldes, pastorul bisericii “Harul” din Zalau, Emil Mestereaga, pastorul bisericii “Vestea Buna” din str. Popa Nan, Bucuresti,  Radu Bota, pastorul bisericii “Muntele Sionului” din Baia Mare , Lucia Hossu-Longin, producator al seriei “Memorialul durerii” si autor al cartii cu acelasi titlu,  membra a Academiei Europene de Film , iar doamna Misuzu Nakai ( care a facut si fotografiile de mai jos ) a adus un omagiu din partea familiei Wurmbrand, cu care este prietena; scrisoarea de ramas bun din partea sotului ( * ) a fost citita de Vasile Tofan, fondatorul Centrului Crestin Emanuel. Ceremonia s-a incheiat la Cimitirul Lutheran German din oras, multimea coroanelor ( cca.50 ) si a florilor care au fost depuse la mormantul doamnei Panican demonstrand inca o data respectul si aprecierea de care s-a bucurat.

M-a impresionat portretul pe care l-a zugravit prin cuvintele sale doamna Hossu ( ** ): o adevarata aristocrata, o femeie puternica si credincioasa, sensibila si discreta, o sotie si mama dedicata familiei si nu in ultimul rand, un educator de valoare, care si-a iubit si respectat elevii si care a contribuit prin eforturile si dragostea sa la modelarea caracterelor multor generatii de copii si de tineri. Gandindu-ma la acest portret, la stingerea prematura din viata a doamnei Panican si la multimea celor care au insotit-o pe ultimul drum, nu ma pot opri sa nu ma intreb ce este viata si ce-ar ramane in urma mea daca voi trece maine Styxul: multumiri sau reprosuri, ziduri inalte sau ruine, caractere sau epave – pentru ca orice atingem ne poarta amprenta in vesnicie ! Si-mi amintesc cateva cuvinte spuse de Rainer Maria Rilke, poetul care-i placea atat de mult doamnei Panican: “Minunea care se intampla intotdeauna celor ce iubesc cu adevarat este aceasta:  cu cat daruiesc mai mult, cu atat sunt mai bogati” …

( * ) Mult iubita mea Anne,
Îi mulțumesc din toată inima bunului Dumnezeu pentru cei 25 de ani de viață petrecuți împreună cu tine, ca soț și soție.
Îți mulțumesc și ție din toată inima pentru dragostea ta, pentru bunătatea ta, pentru sprijinul tău și pentru înțelegerea fără margini pe care ai avut-o față de mine și față de lucrarea la care sunt chemat. Ai fost și vei rămâne pentru totdeauna o femeie minunată. Te rog să ne ierți pentru tot ce ți-am greșit vreodată !
Scumpă Anne, eu știu că acolo unde ești acum, înțelegi mai bine decât noi rostul vieții, știi mai bine decât noi ce înseamnă viață și moarte, ce înseamnă viață veșnică și moarte veșnică și mai știu de acum care este dorința arzătoare din inima ta bună pentru noi toți cei ce ne aflăm astăzi aici pentru a conduce trupul tău neînsuflețit pe ultimul drum. Dorința inimii tale este ca noi toți să ne întoarcem la Dumnezeu, să-L cunoaștem și să-L slujim pe Dumnezeu cu scumpătate pentru mântuirea și binecuvântarea noastră și a celor dragi nouă.
Să-ți spun acum și dorința din inima noastră: din inima mamei tale Helly, din inima fetei noastre Alexandra și din inima mea, soțul tău.
Dorința noastră este să trăim mai departe o viață plăcută lui Dumnezeu ca să facem bucurie Domnului Isus, Mântuitorul lumii și să facem bucurie și inimii tale bune.
Da, draga mea Anne, eu cred în învierea morților și în viața ce va să vie. De aceea îți spun:
Fii binecuvântată și pe curând ! Și pentru a împlini rânduiala noastră zilnică, îți spun și astăzi că te iubesc din toată inima !
Soțul tău Ioan, fata ta Alexandra și mama noastră Helly, împreună cu toți cei dragi.
La revedere, scumpă Anne și Dumnezeu să te binecuvânteze ! Amin !
( Râşnov, 11 aprilie 2009 – O zi cu soare )

( ** )”Minunata doamnă Panican”
Într-o lume atât de înstrăinată, prietenia este un sentiment din ce în ce mai rar, un dar hărăzit de Dumnezeu.
Am fost prietenă cu minunata doamnă Panican. Un om de excepție, căruia nu știai ce să-i prețuiești mai întâi: inteligența, frumusețea, credința, spiritul de caritate, înțelepciunea, diplomația, greutatea cuvântului, delicatețea, simțul subtil al umorului. Era o adevărată aristocrată prin educație, prin cultură, prin valorile creștine pe care le împărtășea.
Cu toate că știu că toți ne vom întâlni dincolo, nu pot să-i spun Adio !
O simt langă cei scumpi ei, mamă, fiică, soț, prieteni, colegi. Lângă noi toți.
O întrezăresc cu aripi de înger, ajutându-ne să slujim mai departe binele, frumosul, adevărul, triada pe care a slujit-o și minunata doamnă Panican. Moartea ei atât de tragică, de absurdă, singură pe pavajul unei metropole, ar trebui să ne facă să înțelegem că suntem atât de trecători pe această lume.
Și de aceea ar trebui să fim mai buni, mai înțelegători, mai altruiști.
Nu pot să-ți spun adio, Anne Marie pentru că știu că nu ne vei părăsi ! Vei veni tiptil și te vei strecura nevăzută în sufletele noastre, așa cum spiritele mari ne tutelează viața. La despărţirea pământească de tine, am să-ți amintesc o elegie a unui poet – Rainer Maria Rilke, pe care îl iubeai ca și mine:
”Până la urmă, cei aleși timpuriu de moarte / Nu mai au nevoie de noi. / Se dezvață de ce-i pământesc / Așa cum, crescând, blând / Te desprinzi de sânul mamei. / Dar noi – care avem nevoie de taine atât de mari, / Noi, pentru care adesea din jale / Se naște un suiș fericit – / Am putea exista fără ei ?”
Aceasta este întrebarea care ne copleșește acum. Aceasta e ceea ce ne doare sfâșietor. Din cetele îngerilor, minunata doamnă Panican ne aude. Între noi și ea nu există distanță. Ceea ce îmi reproșez – se întâmplă ca după despărțirea de cei dragi – să dai timpul înapoi și să ai un sentiment retroactiv de vinovăție – ceea ce îmi reproșez este faptul de a nu fi știut mai mult despre ceea ce realiza ea la catedră.
Plini de noi, de proiectele noastre – filme, cărți – rareori îndrăznea Anne Marie să ne vorbească despre școală, despre copii, despre opera ei educativă mult mai durabilă, mai profundă decât a noastră.
Era un pedagog înnăscut și-și adora elevii ca pe propria ei fiică. Și poate de dorul Alexandrei, plecată din țară să-și desăvârșească studiile, se dedica mai mult școlii. Chiar în ziua accidentului ar fi fost o zi lungă de 10-12 ore petrecute la școală.
De curând a împlinit 25 de ani de căsătorie. Aici, la Râșnov, și-au unit viețile. Îmi povestea cât de fericită a fost. Cum găsea diminețile prins de ușă, un trandafir de la Ion. Acest jubileu era pentru ea un început. Mai erau atâtea lucruri de rânduit în cuibul ei și, în primul rând, viitorul Alexandrei. Atâția ani de trăit !
Nu ne luăm rămas bun, minunată Doamnă Panican ! Ai plecat într-o pribegie, dar vei rămâne lângă cei dragi rădăcină a binelui, a frumosului, a blândeții, a iubirii.
Veșnică, de neșters să-ți fie amintirea !

( acasa 1 )

( acasa 2 )

( acasa 3 )

( acasa 4 )

( drumul spre cimitir 1 )

( drumul spre cimitir 2 )

( drumul spre cimitir 3 )

( drumul spre cimitir 4 )

( drumul spre cimitir 5 )

( drumul spre cimitir 6 )

( la cimitir 1 )

( la cimitir 2 )

( la cimitir 3 )

( la cimitir 4 )

( la cimitir 5 )

( la cimitir 6 )

( la cimitir 7 )

( la cimitir 8 )

( la cimitir 9 )

( la cimitir 10 )

( sotul si fiica doamnei Panican )