ARTICOL ANIVERSAR

2009 iunie 1
by LeeDee P.

A mai trecut un an. A fost un an tumultuos, cu victorii si infrangeri. Cu urcusuri si caderi. Cu promisiuni si dezamagiri. Am continuat sa ma redescopar si sa ma redefinesc pe mine insami. Ca femeie, ca sotie, ca mama … in toata aceasta devenire si desavarsire, pe care o stiu ca fiind calatoria mea spre Cer. Spre Dumnezeu, Creatorul meu. Spre Isus Hristos, Salvatorul meu. Spre Duhul Sfant, Mangaietorul meu … Si daca in toata aceasta lupta cu raul din mine insami si cu raul din jurul meu, mai trag linie pentru a face un bilant si acest bilant nu este deloc multumitor, stiu ca linia finala nu a fost inca trasa si mai stiu ca bilantul definitiv va fi o victorie spectaculoasa, pe care Fiul lui Dumnezeu a castigat-o deja pentru mine ! Pentru mine, cea intr-o continua neliniste si cautare, cea vesnic slaba si supusa greselii, cea intr-o permanenta explorare a sfinteniei si a roadelor Duhului … Si a fost un an in care Mama mea s-a inaltat la Cer. Cea care mi-a dat viata nu mai este ! Femeia puternica si credincioasa, daruita familiei pana la sacrificiu, dupa cativa ani de suferinta tacuta si nestiuta, a fost chemata la Tatal. Cel care da si Cel care ia. Cel care mangaie si Cel care pedepseste. Cel care iubeste si Cel care judeca … Am tras o linie si am facut un bilant: cel mai tare nu dor lucrurile rele facute si iertate … cel mai tare dor lucrurile frumoase care-ar fi putut fi facute, ar fi putut fi spuse, ar fi putut fi traite impreuna … Si sintagma “niciodata nu este prea tarziu” ramane fara acoperire ! … Aviz amatorilor … ”dintre care cel dintai sunt eu” !

Sunflowers

( sursa fotografiei este aici )

Astazi incepe o noua vara calendaristica ( vara “termometrica” a inceput de ceva vreme, vara astronomica va incepe in cateva saptamani ): ne umplem de lumina ochii ( ce bine-ar fi sa ne umplem si spiritul de lumina ! ), ne umplem de caldura trupurile ( ce bine-ar fi sa ne umplem si sufletul de caldura ! ), ne umplem de odihna mintile ( ce bine-ar fi sa ne umplem si cugetul de odihna ! ) – vine vacanta si vin concediile ! Ne asteapta trei luni de desfatare, de meditatie, de regasire …. Astazi este si “Ziua Copilului”, prilej de celebrare a puritatii si naivitatii copilariei; prilej de evaluare a propriei noastre maturitati, care are nevoie si de stropi de copilarie pentru ca procesul desavarsirii sa fie complet; prilej de examinare a noi posibilitati care sa permita tuturor copiilor din secolul XXI sa-si traiasca si sa-si guste copilaria invaluiti de afectiunea si protectia parinteasca ! … Si ițit intre aceste doua evenimente, prins intre adierea promitatoare a odihnei de peste vara si imbratisat de zambetele curate si glasurile cristaline ale copilariei, astazi, 01.iunie.2009, un eveniment personal isi gaseste prima implinire: un an de blogerit cu blog personal ! Inceput ca o joaca de vacanta de vara, devenit un pariu cu mine insami, blogul “LA +ILM” insumeaza 30 de articole publicate si inca vreo 20 care asteapta cuminti pe raftul “Drafts” sa fie finisate, fatuite si lansate la apa in blogosfera; insumeaza cativa cititori consecventi si cativa prieteni virtuali de suflet; insumeaza si doua concursuri pe o tema draga mie, microtextele, dar care n-a fost destul de draga si cititorilor mei ( drept pentru care am luat o pauza de vara ! ); si insumeaza si o participare la concursul Cristinei Micsa, “Ce este educatia ?” ( sponsorizat de Rodica Botan ), pe care l-am co-castigat in parteneriat cu Ambasadorul. Si pentru ca bilantul acestui an de blogerit cu blog personal sa fie unul pozitiv ( ;) ), inchei publicand comentariul unui poet si jurnalist roman, membru al “Academiei Romane”, pe care, din motive mai mult sau mai putin subiective, nu l-am publicat la vremea respectiva :

Am citit cu interes si curiozitate crescanda majoritatea textelor de pe blogul dvs, de la cel dedicat dublei laureate cu Premiul Nobel ( nu stiam povestea ei de tinerete ) pana la experimentul LHC din muntii Alpi si cronicile de carte si film de la capat. Aveti calitati certe de jurnalista: capacitate de documentare, cu extragerea detaliilor semnificative, coerenta discursului, exprimare clara si atractiva, vocatia sensului inalt si a moralitatii camuflate in faptul obisnuit de viata, expresivitate in prezentarea argumentelor, capacitatea de a analiza, dar si de a convinge cititorul, o larga plaja de subiecte din domenii foarte diferite. Intrucat aveti discurs cu miez si multe de spus, textele va recomanda pentru presa de reportaj si comentariu, deci un saptamanal sau o publicatie lunara ( poate glossy ), mai putin pentru un cotidian, unde spatiul zgarcit si concurenta acerba a tirajelor obliga la maximum de continut si exactitate in minimum de forma si spatiu.

Nu vreau sa trag linia de final inainte de a multumi pentru sustinere sotului meu, cititorilor mei, prietenilor mei virtuali si mai putin virtuali, carora le dedic nostalgica melodie a lui Frank Sinatra “My Way” ( as numi-o cantecul de lebada al unei lebede care si-a ratat zborul ), ale carei cuvinte ma pun intotdeauna pe ganduri si ma provoaca la cercetare si introspectie: aceeasi pururea dilema existentiala cu doar doua alternative – drumul cel larg si drumul cel ingust, moartea si viata sau, cum ar spune-o cantecul, “My Way” si “Your Way, Jesus”. Va urez auditie placuta ( dar si lectura placuta pe blogul meu ) parafrazand ultimele versuri ale lui Sinatra: “For what is a man ? What has he got ? If not himself – Then he has ALL” !

6 Răspunsuri leave one →
  1. 2009 iunie 8

    Draga Lee-Dee…felicitari de aniversare si urari pentru viitoarele aniversari, atit ale acestui blog cit si ale altor aventuri in ale scrisului. Fie ca Adevarul si Lumina Lui sa fie centrul a tot ce ai sa scrii pe viitor, a tot ceea ce vei impartasi cu prietenii si cititorii tai.

    Sint una dintre persoanele care am beneficiat si m-am bucurat de prietenia ta, de darurile si premiul primit de la tine. Fie ca in orice faci sa excelezi, fie ca e vorba de pozitia ta de sotie, mama, prietena sau blogista…fie ca orice cuvint pe care il rostesti sa fie dres cu sare si sa aiba puterea unei seminte si fie ca lucrul miinilor tale sa fie plin de rod bogat…

  2. 2009 iunie 10

    Rodica, iti multumesc inca o data pentru cuvintele tale sensibile care au mers direct la tinta ( adica la inima mea ), pentru perseverenta cu care imi vizitezi blogul asteptand articole noi sau raspuns la comentariile tale, dar si pentru perseverenta cu care ai participat si ai facut reclama concursurilor mele ! Cuvintele sunt intotdeauna prea sarace … doar Domnul le poate imbogati, asa ca nu pot decat sa te fac parte a rugaciunilor mele si stiu ca asta este cel mai important ( sau singurul ) lucru pe care trebuie sa-l facem ! Te astept in continuare si incerc si eu sa fiu mai prodigioasa, ca doar vine vacanta …

    PS: sa stii ca am participat si eu la jurizarea “Mariutei” si te-am clasat pe locul intai – mi-a placut si ideea povestirii si faptul ca ai respectat cerintele concursului ! ;) Asa ca nu mai plange: de gustibus …

  3. 2009 iunie 13

    Iti urez La multi ani ! Pentru blogul si realizarile tale …

  4. 2009 iunie 13

    Iti multumesc, Cherie, pentru urari si pentru vizite ! Ti le voi intoarce ! ;)

  5. 2009 iunie 21

    Non disputandum…

    Nu te ingrijora tu, ca mie Mariuta cea stirba o sa-mi placa totdeauna, cu sau fara premiu…nu conteaza…

    Si apoi…in toata sinceritatea, iti marturisesc ca doresc sa fac ceva, nu sa mi se faca, sa dau daca pot, nu sa iau…Am fost binecuvintata din plin de Tatal tuturor bogatiilor…si apreciez prietenia celor citeva fete dulci pe care le-am intilnit pe-aci…Tu esti una dintre ele…

    Si vizavi de rugaciune…nu ma uita…si pe mine si familia mea…chiar acuma as avea nevoie de ajutor in privinta asta…asa ca aminteste-ma si pe mine si pe tribul meu cind esti pe genunchi si Dumnezeu sa-ti rasplateasca…

  6. 2009 iunie 22

    Rodica, imi pare bine ca pot fi prietena, precum imi pare bine ca pot avea prietene … Iar lista mea de rugaciune este in actiune – si la fel genunchii mei ( din pacate, nu atat de consecvent pe cat as vrea … ) !

Lasă un Răspuns

Note: You can use basic XHTML in your comments. Your email address will never be published.

Subscribe to this comment feed via RSS