La sfârșit de an, mă simt îmboldită să hoinăresc prin câmpul lexical al cuvântului sfârșit și asta, nu din meschinărie sau masochism – doar dintr-un exercițiu de antinomie, care presupune că acest sfârșit prevestește un început – cum spune Kant, finitul și infinitul coexistă; și, cum spun eu, șansa de a o lua de la capăt și de a perfecționa ce se mai poate perfecționa și de a îndrepta ce se mai poate îndrepta transcende granița dintre ani… În concluzie, să ne auzim în 2012! 
“SFÂRȘELI”
Mă bucur când se sfârșește un an -
Nu pentru că îmbătrânesc,
asta nu se mai pune de mult,
nici pentru că mă sfârșesc regretele,
de care am divorțat cu ceva vreme, în urmă.
Mă bucur pentru că:
sfârșeala din trup
se poate întrupa într-o nouă forță,
sfârșeala din suflet
se va însufleți o dată cu numărătoarea inversă
și sfârșeala din spirit
a încetat să mai fie o sfârșeală -
A rămas doar o nesfârșită și sfârșită așteptare
după tărâmul în care sfârșitul se sfârșește
și începutul se desăvârșește la nesfârșit…
( sursa aici )
Super simbioza dintre cuvinte și fotografie!… Tu ai făcut-o?
Ma iei peste picior, Alexa? Am indicat sursa, merita sa vizitezi site-ul, este chiar musai, as zice!!!