Rugăciune pentru Blogosfera Evanghelică

Doamne, Tată,

Te laud pentru că ești Creatorul acestei lumi și Îți mulțumesc pentru frumusețea din jur pe care ai făurit-o din nimic, pentru ca ochii și inima mea să se desfete admirându-Ți grandoarea ! Mulțumesc pentru că m-ai modelat după chipul Tău și mi-ai dăruit creativitate: creativitate pentru a-mi face casa ca pe un colț de rai, creativitate pentru a depăși obositoarea rutină zilnică, creativitate pentru a-mi exprima gândurile în forme frumoase. Creativitate pentru a scrie pe  blog. Mulțumesc pentru că le-ai dat și altora această creativitate și-Ți pot descoperi măreția, dragostea necondiționată și dreptatea citind despre trăirile, emoțiile sau credința lor – așezate cu pricepere în cuvinte și imagini … Și iartă-ne, Doamne, Te rog, pentru că profităm și de darul ăsta al Tău ca să ne transformăm pe noi înșine în niște dumnezei care analizează și fac recomandări, evaluează și dau verdicte cu iz de absoluturi, dar iubesc prea puțin … Și iartă-ne, Doamne, Te rog, pentru că le cerem cu consecvență celorlați ceea ce noi nu reușim, tot cu consecvență, să operăm în viețile noastre: corectitudine, respect, înțelegere, răbdare, adevăr, dragoste și iertare. Mai ales, dragoste și iertare … Și iartă-ne, Doamne, Te rog, pentru că nu știm să-i iertăm pe ceilalți, doar pe noi înșine. Tot cu  consecvență … Îți mulțumesc pentru că ne-ai dat discernământul de a distinge minciuna de adevăr, răul de bine, păcatul de neprihănire. Ajută-ne, Te rog, să-l folosim pentru a îndrepta și nu pentru a distruge; pentru a înălța și nu pentru a doborî; pentru a zidi și nu pentru a dărâma. În dragoste și în adevăr. Sau în adevăr și în dragoste. Pentru că Tu ai turnat în noi și dragoste și adevăr, prin Fiul Tău Cel Adevărat și plin de Dragoste. În Numele Lui Îți mulțumim !

Amin !

M-a incantat ideea blogului Wordless Wednesday si am adaptat-o alegand duminica ca pe o zi fara cuvinte, doar cu fotografii personale - si Creatorul S-a odihnit in ziua a saptea si Si-a admirat Creatia: “Dumnezeu S-a uitat la tot ce facuse; si iata ca erau foarte bune”. Voi atasa fotografiilor si cateva randuri din Cuvantul Lui, Biblia, ca semn al recunostintei mele pentru tot ceea ce a creat si a re-creat El pentru noi !PS: daca sunt si alti pasionati care vor sa mi se alature, imi pot trimite fotografiile pe adresa leedee.peter@gmail.com, respectand urmatoarele conditii: materialele sa fie personale, sa aiba un titlu si sa fie insotite de cateva cuvinte din Biblie – iar eu le voi publica pe “Wordless Sunday”. Daca ne strangem mai multi, poate punem si de-un concurs – stiti doar ca-mi plac concursurile !

“Copii în lumină“

“Isus a chemat la Sine pe copilași și a zis: Lăsați copilașii să vină la Mine și nu-i opriți; căci Împărăția lui Dumnezeu este a unora ca ei !” ( Luca 18:16 )

( București, Herăstrău – septembrie 2009 )

A inceput scoala ! Iar eu am hotarat ca asta-i saptamana copiilor, asa ca voi publica o poezie pentru ei. O poezie care mi-a fascinat copilaria: “A venit un lup din crang” de George Cosbuc – de la a carui nastere se implinesc maine, 20 septembrie, 143 de ani. Inca si  acum, de cate ori o recitesc, lacrimez amintindu-mi de anii lipsiti de griji ai copilariei mele sau gandindu-ma la cele doua suflete pe care Dumnezeu mi le-a asezat in palma, pentru ca eu insami sa le veghez devenirea … Cautand-o pe net, am dat peste un forum de discutii, unde unii parinti ii avertizau  pe altii despre aceasta poezie infricosatoare pentru copii, pe care, sugerau ei, ar trebui sa-i tinem departe de lucrurile urate ale acestei lumi. Dar eu cred ca, din contra, poezia transmite un mesaj plin de speranta, care le insufla copiilor incredere in dragostea si protectia parintilor. Atunci cand o citesc fetitei mele ( emotionabila si temperamentala ), profit de ocazie pentru a o asigura ca sunt intotdeauna alaturi de ea si ca se poate baza oricand pe prietenia si sprijinul meu. Nu vreau sa propun aici o dezbatere; este o tema grea, care poate face subiectul unui articol nou ( in lucru … de ceva timp ). Dar vreau sa concluzionez atragand atentia parintilor super-protectivi ca nu ne putem permite sa ne crestem copiii in eprubeta si ca ar trebui sa-i familiarizam de mici, la nivelul capacitatii lor de intelegere, cu existenta raului din jurul nostru, dar si cu dragostea universala si protectoare a Celui Vesnic, care l-a invins o data pentru totdeauna. Va las sa va delectati ( sau sa va infricosati ? ) !

GEORGE COSBUC ( 1866 – 1918 ): “primul poet pe care-l da Ardealul literaturii romanesti” s-a nascut la Hordou, Nasaud ( oras care astazi ii poarta numele ), pe 20 septembrie 1866, fiind al optulea copil din cei doisprezece ai preotului Sebastian si ai sotiei sale Maria. Copilaria si primii ani de scoala si le petrece in mijlocul bogatelor traditii ale folclorului romanesc, care-si vor pune amprenta pe intreaga sa opera. In perioada liceului pe care il urmeaza la Nasaud, activeaza la societatea de lectura ”Virtus romana rediviva” si incepe sa publice primele sale poezii in revista societatii, ”Muza someseana”. In ciuda dorintei parintilor care-l vedeau preot greco-catolic, Cosbuc urmeaza cursurile Facultatii de Filozofie şi Litere a Universităţii maghiare din Cluj, pe care le intrerupe dupa doar doi ani din cauza lipsurilor materiale. Debuteaza cu poeziile “Filozofii” si “Plugarii” in gazeta literara a lui Ioan Slavici “Tribuna”, din Sibiu, unde va fi si redactor. Aparitia poemului “Nunta Zamfirei” in paginile gazetei, in anul 1889, reprezinta momentul lansarii sale in cariera poetica. Titu Maiorescu il cheama la Bucuresti, unde o cunoaste pe Elena Sfetea, cu care se va casatori in anul 1895; singurul lor copil, Alexandru, moare in anul 1915, in urma unui accident de masina, fapt care-l afecteza profund pe Cosbuc. Primul sau volum de poezii, “Balade si idile”, publicat in 1893, va fi urmat si de altele: ”Fire de tort” ( 1896 ), “Ziarul unui pierde vara” ( 1902 ), “Cantece de vitejie” ( 1904 ); iar in anul 1899, publica cartile istorice “Razboiul nostru pentru neatarnare” si “Povestea unei coroane de otel”. In acelasi timp, George Cosbuc a fost un jurnalist militant si a avut serioase preocupari privind dezvoltarea presei romanesti ( a editat impreuna cu Ioan Slavici si Ion Luca Caragiale revista “Vatra”, a facut parte din colectivul redactional al periodicului “Albina”, a pus bazele revistei patriotice “Samanatorul” alaturi de Alexandru Vlahuta si a fondat revista “Viata literara” in colaborare cu Ioan Gorun si Ilarie Chendi ), iar poezia sa “Noi vrem pamant” a circulat ca un manifest printre rasculatii de la 1907. S-a remarcat si ca un traducator talentat, lui datorandu-i-se talmacirile in limba romana a multor capodopere din  literatura universala: “Mazepa” de Byron, “Bucolicele”, “Georgicele” si “Eneida” de Virgiliu, ”Don Carlos” de Frederik Schiller si “Divina Comedie” – publicata postum in 1925, 1927 şi 1931. In anul 1916, George Cosbuc devine membru titular al Academiei Romane. Moare la Bucuresti, pe 9 mai 1918.

CÂNTEC
( A VENIT UN LUP DIN CRÂNG )

A venit un lup din crâng
Și-alerga prin sat să fure
Și să ducă în pădure
Pe copiii care plâng.
Și-a venit la noi la poartă
Și-am iesit eu c-o nuia:
– “Lup flămând cu trei cojoace,
Hai la maica să te joace” -
Eu chemam pe lup încoace,
El fugea-ncotro vedea.

Ieri, pe drum, un om sărac
Întreba pe la vecine:
– “Poartă-se copiii bine ?
Dacă nu, să-i vâr în sac !”
Și-a venit la noi la poartă
Și-am ieșit eu și i-am spus:
– “Puiul meu e bun și tace,
Nu ți-l dau și du-te-n pace !
Ești sărac, dar n-am ce-ți face !
Du-te, du-te !” Și s-a dus.

Și-a venit un negustor
Plin de bani, cu vâlvă mare,
Cumpăra copii pe care
Nu-i iubește mama lor.
Și-a venit la noi la poartă
Și-am ieșit și l-am certat:
– “N-ai nici tu, nici împăratul
Bani să-mi cumpere băiatul !
Pleacă-n sat, că-i mare satul,
Pleacă, pleacă !” Și-a plecat.

( 1896 )

( am participat pe blogul Rodicai Botan la un concurs inspirat de  “pilda fiului risipitor”, care s-a incheiat aici; articolul de mai jos reprezinta aportul meu in cadrul acestui concurs; enjoy it ! )

( REMBRANDT – “Întoarcerea Fiului Risipitor”, muzeul Ermitaj, St. Petersburg )

Noiembrie 1990

Dragă Tată,

M-am gândit mult până Ți-am scris … De când fratele meu a plecat în lume, ești preocupat doar cum să-l aduci înapoi, parcă altceva n-ar mai conta … Am impresia că eu nu mai exist pentru Tine ! Eu, cel rămas acasă ! Eu, cel care am învățat zile și nopți pentru ca să ajung cineva și Tu să fii mândru de mine … Eu, care merg în fiecare duminică la biserică, cânt pentru Tine și-Ți dau partea mea de zeciuială … Eu, care vizitez bolnavii la spital și bătrânii acasă pentru că așa ne-ai spus Tu că este bine … Eu, care mă rog dimineața și  seara și-Ți mulțumesc și Te laud … Eu, care citesc Biblia, particip la studii si fac tot felul de cursuri pentru ca să Te înțeleg mai bine … Eu, care-i rămân credincios soției mele ( ceva mai grasă și mai nervoasă ) și ascult îndemnul Tău de-a o iubi ca pe un vas mai slab … Eu, care fac atâtea pentru Tine … Știi, Îți scriu din camera de alături și Te aud plângând și știu că plângi cu lacrimi de sânge pentru fratele meu plecat de acasă, care  Te batjocorește și-Ți risipește bunurile … Oare, pentru mine, cel care a rămas să trudească lângă Tine, ai plâns vreodată atât de greu ? …

Fiul rămas acasă

Noiembrie 2010

Dragă Tată,

Sunt atât de mâhnit, încât îmi tremură mâna când scriu … Inevitabilul s-a produs: fratele meu, adică fiul Tău risipitor, s-a întors ! Și, Tu, ce-ai făcut ? În loc să-l mustri pentru nesăbuința lui, l-ai primit cu brațele deschise și cu inima plină de iubire în casa al cărei confort l-a disprețuit ! L-ai strâns la pieptul Tău pe slăbănogul ăsta murdar și zdrențuit, mirosind a băutură și a tutun și care a hoinărit prin cazinouri si bordeluri … Nu Te-ai gândit că s-ar putea să sufere de cine știe ce maladie și Tu îl lași prin preajma noastră să ne îmbolnăvim și noi ? … Știu că ai fost cu el pe la tot felul de medici ca să-l trateze și să-l vindece; și ați petrecut mult timp împreună ca să discutați despre sufletul lui și să-și găsească pacea … I-ai cumpărat chiar un apartament spațios lângă parc, unde să poată respira aer curat și să se poată plimba și medita in liniște … Și ce mașină grozavă i-ai luat, iar a mea e veche de doi ani … Te-am auzit iarăși plângând, plângând de bucurie pentru că fiul Tău rătăcitor s-a întors … Oare, pentru mine, cel care a rămas să-Ți mângâie bătrânețea, ai plâns de bucurie vreodată ? …

Fiul rămas acasă

Noiembrie 2030

Draga Tată,

Mi-a slăbit vederea și de-abia pot să-Ți scriu. Dar îmi doresc tare mult s-o fac pentru că știu că asta-i ultima mea scrisoare pe care Ți-o mai trimit … Am îmbătrânit și-am trăit o viață lungă: am avut copii și am și nepoți … Am gustat dărnicia Ta și m-am simțit ocrotit de Tine de atâtea ori: când am făcut investiții riscante și era să rămân cu familia pe drumuri, dar mi-ai scos în cale un vechi prieten din facultate, care m-a angajat la firma lui; când fiul meu cel mare s-a lăsat de școală și s-a apucat de droguri, dar l-ai ajutat s-o cunoască pe soția lui, care l-a susținut să revină pe drumul cel bun; când soția mea a fost diagnostică cu cancer și medicii i-au mai dat șase luni de viață, dar trăiește și astăzi, după 15 ani … Iar eu am tot risipit … am risipit bucuria de a ști că ești Tatăl meu atunci când i-am invidiat  pe alții care trăiau mai bine … am risipit dragostea Ta necondiționată atunci când m-am lansat în lupta pentru succes … am risipit harul Tău nemăsurat atunci când m-a furat magia faptelor pentru Tine, dar fără Tine … Iartă-mă, Te rog, Tată ! … Nu mi-ai spus niciodată dacă ai citit primele mele scrisori, dar știu că ai făcut-o … Am aflat din privirile Tale pline de blândețe și iubire, priviri pe care eu le-am considerat nepăsătoare … Dar, acum, am înțeles ! Știu că mă iubești, Tată și știu că aștepți să mă întorc … Pentru că eu sunt fiul risipitor, cel care a rămas lângă Tine, dar Te-a risipit … Oare, mai am timp să ajung înapoi, acasă ? …

Fiul risipitor

Rugăciune pentru copiii mei

Doamne, Tată,

Iți mulțumesc pentru copiii mei. Îți mulțumesc pentru că m-ai găsit vrednică să mi-i încredințezi. Știu că nu mi i-ai dat pentru că sunt buni sau răi, frumoși sau urâți, deștepți sau mai puțin deștepți – mi i-ai dat pentru că sunt sufletele Tale. Mi i-ai dat pentru ca să cioplesc în ei chipul Tău – și nu pentru ca să-i transform în trofeele proprie-i mele realizări. Mi i-ai dat pentru ca să-i echipez cu înțelepciunea Ta – și nu pentru ca să-mi împlinesc prin ei visele mele spulberate. Mi i-ai dat pentru ca să-i învălui în dragostea Ta – și nu pentru ca să-i pregătesc să-mi fie baston la bătrânețe. Sunt minunați pentru că mă înveți prin ei dragostea necondiționată și îndelunga răbdare pe care Tu le ai pentru mine. Sunt minunați pentru că au crescut în chip tainic și miraculos în pântecele meu. Sunt minunați pentru că existența lor este rodul iubirii mele și a soțului meu. Îi privesc și zăresc în ei picături din noi doi. Calde sau reci. Îți mulțumesc pentru că le-ai dăruit un trup sănătos, o minte ageră și multe abilități. Mă lupt cu ispita care-i mână pe părinții acestei lumi: să-i forțez să atingă standardele artificiale ale  bunăstării materiale, faimei și succesului. Te rog, dă-mi înțelepciune pentru ca să-i ajut să-și atingă potențialul maxim cu care Tu i-ai înzestrat pentru ca să fie deplini în Tine, Creatorul și Susținătorul Creației. Te rog, dă-mi putere pentru ca să trăiesc autenticitatea  valorilor Tale prin ei, pe care îi învăț să le caute și să le urmeze. Te rog, dă-mi credincioșie pentru ca să aștept în liniște rezultatele investiției Tale în viața lor. Și a mea. Nu mi-ai garantat niciodată mântuirea copiilor mei – și asta îmi produce o adâncă suferință. Dar mi-ai garantat un răspuns la toate rugăciunile – și asta mă provoacă să îngenunchiez cu consecvență și cu încredere la picioarele Atotputerniciei, Dreptății și Dragostei Tale. Pentru care Te laud și Îți mulțumesc în Numele Fiului Tău Răscumpărător !

Amin !

( astazi, “prietena mea din departari”  Rodica Botan, cea despre care v-am vorbit deja, implineste 54 de ani – fotografia de mai jos si cuvintele care o insotesc ii sunt dedicate. LA MULTI ANI, RODICA, ALATURI DE CEL CE ESTE VESNIC ! )

M-a incantat ideea blogului Wordless Wednesday si am adaptat-o alegand duminica ca pe o zi fara cuvinte, doar cu fotografii personale - si Creatorul S-a odihnit in ziua a saptea si Si-a admirat Creatia: “Dumnezeu S-a uitat la tot ce facuse; si iata ca erau foarte bune.” Voi atasa fotografiilor si cateva randuri din Cuvantul Lui, Biblia, ca semn al recunostintei mele pentru tot ceea ce a creat si a re-creat El pentru noi !

PS: daca sunt si alti pasionati care vor sa mi se alature, imi pot trimite fotografiile pe adresa leedee.peter@gmail.com, respectand urmatoarele conditii: materialele sa fie personale, sa aiba un titlu si sa fie insotite de cateva cuvinte din Biblie – iar eu le voi publica pe “Wordless Sunday”. Daca ne strangem mai multi, poate punem si de-un concurs – stiti doar ca-mi plac concursurile !

“Peste vârfuri“

“Îmi ridic ochii spre munți … De unde-mi va veni ajutorul ? Ajutorul îmi vine de la Domnul, Cel care a făcut cerurile și pământul. Da, El nu va îngădui să ți se clatine piciorul; Cel ce te păzește nu va dormita.” ( Psalm 121:1-3 )

( Muntele Roșu – august 2008 )

Maine, 16 august, este ziua de nastere a prietenei mele “virtuale” Rodica Botan, iar la inceputul lunii, pe 6, a sarbatorit si un an de prezenta in blogosfera. Am aflat ca-i place Ion Minulescu, asa ca m-am hotarat sa-i daruiesc impreuna cu multele urari de sus si una dintre poeziile lui, care mi-a incantat adolescenta cu romantismul ei si maturitatea, cu realismul ( ): “Acuarela” ( dedicată soţiei sale, Claudia Millian ). Asa ca, Rodica, poezia de sambata asta este pentru tine – s-o stapanesti sanatoasa ! Si sa-ti aminteasca de modestele orase romanesti ( mai modeste decat Modesto, California ) de pe vremea tineretii, cu farmecul lor plin de nostalgii …

ION MINULESCU ( 1881 – 1944 ): considerat printre reprezentantii de seama ai simbolismului romanesc, Ion Minulescu a jucat un rol important in procesul de înnoire a poeziei noastre de la inceputul secolului trecut. A fost un poet urban, o categorie inedita în ambianţa literară din vremea lui si un poet al mării puţin amintita în poezia românească de pana atunci, versurile sale depăşind cadrul destul de provincial al acelor ani si aducand suflul rafinat al boemei artistice pariziene. Ion Minulescu s-a nascut in Bucuresti, pe 6 ianuarie 1881 si a copilarit la Slatina, orasul natal al mamei sale; scoala a facut-o la Pitesti, unde si-a publicat si primele poezii in revista “Povestea vorbei”, in 1897, sub pseudonimul I.M.Nirvan; peste doi ani, pleaca la Paris sa studieze dreptul, dar renunta la studiile juridice pentru ca este atras de poezia simbolistilor francezi precum Charles Baudelaire, Paul Verlaine sau Arthur Rimbaud. Cand se intoarce in tara, incepe sa-si publice versurile in diferitele reviste ale vremii precum “Viata nouă” a lui Ovid Densusianu, “Viata literară si artistică” a lui Ilarie Chendi sau in “Sămănătorul”; primul volum de poezii, “Romante pentru mai târziu”, ii apare in anul 1908, fiind primit cu succes. Tot atunci o cunoaste si pe viitoarea sa sotie, poeta Claudia Millian, cu care se casatoreste in anul 1914 si are o fiica, Mioara Minulescu, artistă plastică talentata. Urmeaza si alte volume de poezii: “De vorbă cu mine însumi” ( 1913 ), “Spovedanii” ( 1927 ), “Strofe pentru toată lumea” ( 1930 ), “Nu sunt ce par a fi” ( 1936 ), “Versuri” ( 1939 – ediţie definitivă îngrijită de autor); de proza: “Casa cu geamurile portocalii” ( 1908 ), “Măsti de bronz si lampioane de portelan” ( 1920 ), romanul autobiografic “Corigent la limba română” ( 1928 ); sau piese de teatru: “Pleacă berzele” ( 1920 ), “Manechinul sentimental” ( 1926 ), Porumbita fără aripi ( 1931 ). Intre anii 1922 si 1940, Ion Minulescu este Director General al Artelor in Ministerul Artelor si Cultelor, iar in anul 1928, primeste “Premiul national de poezie”. Cel despre care Tudor Vianu a spus ca “n-a existat un alt poet mai retoric decat el” a murit in urma unui stop cardiac in anul 1944 si a fost inmormantat la cimitirul Bellu.

“ACUARELĂ”

În oraşu-n care plouă de trei ori pe săptămână,
Orăşenii, pe trotuare,
Merg ţinându-se de mână.
Şi-n oraşu-n care plouă de trei ori pe săptămână,
De sub vechile umbrele, ce suspină
Şi se-ndoaie,
Umede de-atâta ploaie,
Orăşenii, pe trotuare,
Par păpuşi automate, date jos din galantare.

În oraşu-n care plouă de trei ori pe săptămână,
Nu răsună pe trotuare
Decât paşii celor care merg ţinându-se de mână,
Numărând
În gând
Cadenţa picăturilor de ploaie,
Ce coboară din umbrele,
Din burlane
Şi din cer
Cu puterea unui ser
Dătător de viaţă lentă,
Monotonă,
Inutilă
Şi absentă…

În oraşu-n care plouă de trei ori pe săptămână,
Un bătrân şi o bătrână -
Două jucării stricate -
Merg ţinându-se de mână…

( 1920 )

PS: se stie ca toti ajungem “jucarii stricate” … dar Papusarul ne-a promis ca ne repara daca ne lasam pe mana Lui – si-atunci vom functiona la capacitate maxima si pentru totdeauna !

“GÂNDURI la ANIVERSARE”

În orașu-n care plouă
De trei ori pe săptămână …
N-am mai fost de multă vreme;
Și-amintirea mi-e străbună …

Și-n orașul meu, Modesto,
Zumzăie un roi de-albine …
Când în binecuvântări și strofe,
Prieteni scriu urări de bine …

Plouă dar … și ploaia vine …
Tot cu binecuvântări …
Le-am primit și de la tine,
Prietenă din depărtări …

( Rodica Boțan )

M-a incantat ideea blogului Wordless Wednesday si am adaptat-o alegand duminica ca pe o zi fara cuvinte, doar cu fotografii personale - si Creatorul S-a odihnit in ziua a saptea si Si-a admirat Creatia: “Dumnezeu S-a uitat la tot ce facuse; si iata ca erau foarte bune.” Voi atasa fotografiilor si cateva randuri din Cuvantul Lui, Biblia, ca semn al recunostintei mele pentru tot ceea ce a creat si a re-creat El pentru noi !

PS: daca sunt si alti pasionati care vor sa mi se alature, imi pot trimite fotografiile pe adresa leedee.peter@gmail.com, respectand urmatoarele conditii: materialele sa fie personale, sa aiba un titlu si sa fie insotite de cateva cuvinte din Biblie – iar eu le voi publica pe “Wordless Sunday”. Daca ne strangem mai multi, poate punem si de-un concurs – stiti doar ca-mi plac concursurile !

“Ne-învățătura istoriei:
06.08.1945 – 11.09.2001“

“Pentru că au considerat că nu merită să-L păstreze pe Dumnezeu în cunoașterea lor, Dumnezeu i-a lăsat în voia minții lor corupte pentru ca să facă lucruri neîngăduite.” ( Romani 1:28 )

( New York – august 2007 )

Peste cateva zile, vom comemora  doua dintre cele mai negre zile ale istoriei: 6 si 9 august 1945. Au fost doua zile in care omul a demonstrat inca o data, cat de repede si iremediabil poate distruge ceea ce atinge și cum una dintre descoperirile lui epocale, menita sa ne faca viata frumoasa, ne-a curmat-o, de fapt. Pe 6 august 1945, la ora 8 si 15 minute, omul a intrat in era războiului nuclear – prima bomba atomica, “Little Boy” (!), a fost lansata de bombardierul american “Enola Gay” ( denumit astfel dupa Enola Gay Tibbets, mama celui care l-a pilotat, Paul Tibbets ) deasupra orasului japonez Hiroshima; 57 de secunde mai târziu, întregul oraş a fost carbonizat si se considera ca explozia a avut o putere echivalentă cu 16.000 de tone de dinamita; bomba, in greutate de patru mii de kilograme, a explodat la o inaltime de 600 de metri, transformandu-se intr-o uriasa sfera incandescenta, de o mie de ori mai fierbinte decât Soarele, iar ciuperca atomica a fost vazuta deasupra unui oras care fusese plin de viata cu doar cateva secunde inainte: 80 de mii de oameni au murit pe loc, alti 90 de mii, în urmatoarele doua luni, iar in deceniile care au urmat, alte mii de oameni au murit din cauza unor afecţiuni atribuite efectelor radiatiilor. Dupa trei zile, pe 9 august 1945, o a doua bomba atomica a explodat deasupra orasului Nagasaki, unde au murit pe loc 27 de mii de oameni şi alţi 70 de mii şi-au pierdut viaţa până la sfârşitul anului datorita efectelor exploziei. Bomba atomică a fost rezultatul a peste trei ani de cercetări in cadrul “proiectului Manhattan” si a făcut ca Statele Unite sa devina prima putere nucleară a lumii. Guvernul american a justificat bombardarea celor doua orase japoneze ca fiind metoda cea mai rapida de înfrângere a rezistenţei fanatice japoneze ( Japonia a capitulat trei săptămâni mai târziu, iar cel de-al doilea razboi mondial a luat sfarsit  ) – trupele kamikaze şi de evitare a pierderii de noi vieţi omeneşti … S-a scris, s-a pictat si s-au facut filme despre primul holocaust nuclear, iar eu consider ca una dintre cele mai reusite creatii artistice pe aceasta tema este “Surâsul Hiroshimei”, un volum de poezii scrise de Eugen Jebeleanu – pentru forta si sublimul cu care reda in versurile sale tragedia nucleara din 1945, ii trec cu vederea poetului inclinatiile de stanga … Am ales sa public in aceasta sambata una dintre cele mai emotionante si elocvente poezii din volum, una dintre cele care-mi plac cel mai mult  – va las s-o descoperiti singuri …

EUGEN JEBELEANU ( 1911 – 1991 ): poet si traducator, Eugen Jebeleanu s-a nascut la Campina pe 24 aprilie 1911 si a murit la Bucuresti pe 21 august 1991. A absolvit liceul la Braşov şi Facultatea de Drept in capitala. Primele sale versuri au aparut in revista lui I. Valerian, “Viaţa literară”, in anul 1927. A fost un cunoscut jurnalist de stanga in perioada interbelica, iar dupa razboi, un poet proletcultist. Voce originala  în literatura româna, Eugen Jebeleanu se afirma pe plan international cu volumul de poezii “Surâsul Hiroshimei”, volum tradus în numeroase limbi, inspirat de calatoria facuta in Japonia, in anul 1956. Este laureat al premiului de poezie “Etna Taormina” din Italia, in 1971, al premiului Herder din Austria, in 1973 si membru al Academiei Române din anul 1974. Dintre volumele sale de poezii, amintesc: “Schituri cu soare” ( 1929 ), “Inimi sub săbii” ( 1934 ), “Ceea ce nu se uită” ( 1945 ), “Surasul Hiroshimei” ( 1958 ), “Cîntece împotriva morţii” ( 1963 ), “Elegie pentru floarea seceratã” ( 1967 ), dedicat soţiei sale, graficiana Florica Cordescu, “Hanibal” ( 1973 ), “Harfa si Minotaurul” ( 1977 ), “Arma secretă” ( 1980 ).

CORUL COPIILOR UCIȘI

Ce ceață deasă, vai, ce ceață mare …
Oh, azvârliți-ne voi o cărare !
Nu mai cunoaștem drumul către casă
Și ceața este deasă … deasă …

Ce ceață deasă, vai, ce ceață deasă …
Nu mai cunoaștem drumul către casă …
Suntem ușori și ceața e ca fumul,
Vai, unde-o fi, unde se-ascunde drumul ?

Ce ceață deasă, vai, ce ceață mare,
Unde-i cărarea, doamnă învățătoare ?
Sub talpă n-avem nici un drum, plutim …
Vai, unde-i casa ? Cum să nimerim ?

Și suntem goi și ne cuprinde teama.
Unde e tata ? Unde este mama ?
Nu ne vedem nici între noi deloc
Și jocul nu ne place, nu e joc.

( Hiroshima – 1956, București – 1958 )

Am fost invitata acum cateva zile pe blogul “Psalm de dor” sa-mi exprim gandurile fata de ceea ce reprezinta un surâs in viata noastra. Nu am reusit s-o fac atunci, dar profit de data de 10 iulie pentru a raspunde acestei provocari. In orasul Worcester din statul american Massachusetts, pe 10 iulie 1921, s-a nascut Harvey Ball. S-a remarcat din copilarie ca fiind un talentat desenator si pictor, iar dupa terminarea colegiului a studiat artele plastice la “Worcester Art Museum School”. A fost ofiter activ in Garda Nationala timp de 27 de ani si a trecut in rezerva cu gradul de colonel. In timpul celui de-al doilea razboi mondial a luptat in Asia si in Pacific, unde a fost distins cu “Bronze Star” pentru eroismul de care a dat dovada in timpul bataliei de la Okinawa, iar orasul sau natal l-a recompensat in 1999 cu titlul de “Veteran of the Year”. Dupa terminarea razboiului, s-a intors acasa si a lucrat pentru o firma de publicitate pana in anul 1959, cand si-a deschis propria afacere, “Harvey Ball Advertising”. Iar daca v-am trezit interesul pentru motivele datorita carora intre omul de afaceri Harvey Ball si actiunea de a surade exista o stransa conexiune, va invit sa cititi mai departe !

Harvey Ball este parintele lui Smiley, celebra fata zambitoare ( ), deschizatoare de  drumuri pentru toate “emoticon-urile” ( EMOTional ICON ) fara de care nu mai putem scrie nici-un mail, nici-un articol pe blog si nici nu mai putem comunica la fel de eficient pe mess ! In anul 1963, compania de asigurari “Hanover Insurance” din Massachusetts ( fosta “The State Mutual Life Assurance Company of Worcester” ) a cumparat o alta companie americana, “Guarantee Mutual Company of Ohio”; ca urmare a acestei achizitii, moralul personalului angajat al firmei din Ohio a scazut brusc ( ) datorita nesigurantei fata de politica de resurse umane a noii firmei. Harvey Ball a primit de la ”Hanover Insurance” o comanda in care i se cerea sa rezolve aceasta problema: in zece minute, fata zambitoare atat de nelipsita astazi, dupa aproape 50 de ani, a fost gata ! Autorul ei a primit doar 45 de dolari ( nu si-a inregistrat niciodata drepturile de autor al nastrusnicului cerculet si a marturisit: “Hey, I can only eat one steak at a time, and drive one car at a time !” – poate de asta a si reusit sa creeze ceva atat de durabil ! ) si  a intrat in istorie ! Smiley ( botezat asa de jurnalistul francez Franklin Loufrani )  a aparut dintr-o data pe gulerele angajatilor, pe birouri sau pe peretii firmei, amintindu-le sa nu uite sa zambeasca in timp ce-si duc la indeplinire sarcinile de serviciu ! Pana in 1971 se vandusera peste 50 de milioane de fete zambitoare, iar Smiley isi incepuse vasta cariera internationala ! La inceputul anilor ‘70, fratii Bernard si Murray Spain au infiintat asociatia ”Have a Nice Day” , careia i-au asimilat simbolul lui Ball si pentru care si-au inregistrat drepturile de autor. In 1999, Harvey Ball a pus bazele companiei “World Smile Corporation”, care organizeaza in prima vineri a lunii octombrie “World Smile Day”, cu sloganul: ”do an act of kindness — help one person smile   !” Veniturile obtinute cu ocazia acestei festivitati sunt folosite de organizatia caritabila “Harvey Ball World Smile Foundation”, care este implicata in activitati de sustinere si ajutorare a copiilor cu probleme. Evolutia micului Smiley ( hranit consistent cu tehnologie IT ) este prea binecunoscuta de catre toti internautii – mai jos veti gasi cateva mostre ( editura “O’Reilly Media” a publicat un volum pe aceasta tema in 1997, “Smileys” de David Sanderson ):

( doua puncte, paranteza mica inchisa ): FATA ZAMBITOARE

 ( doua puncte, paranteza mica deschisa ): FATA INCRUNTATA

 ( punct si virgula, paranteza mica inchisa ): FATA CARE  FACE CU OCHIUL

( doua puncte, litera D mare de tipar ): FATA FOARTE ZAMBITOARE

( cifra opt, paranteza mica inchisa ): FATA ZAMBITOARE CU OCHELARI

( doua puncte, litera P mare de tipar ): FATA AMETITA

( asterisc, semnul matematic mai mic, bara verticala, doua puncte, acolada deschisa, paranteza mica inchisa, acolada inchisa ): MOS CRACIUN !

Crestinii au asimilat si ei fata zambitoare a lui Smiley cu indemnul “SMILE, GOD LOVES YOU !” . Faptul ca Dumnezeu ne iubeste pana intr-acolo incat Si-a sacrificat propriul Fiu pentru rascumpararea noastra este un motiv de indreptatita bucurie: putem incepe fiecare noua zi cu un zambet stralucitor pe buze pentru ca suntem inca in viata, pentru ca dragii nostri ne sunt alaturi si pentru ca bucuria noastra poate dura dincolo de moarte: “Bucurati-va intotdeauna in Domnul ! Iarasi zic: bucurati-va !” ( Filipeni 4:4 ) . De-a lungul anilor, acest indemn crestin s-a demonetizat ( ca orice initiativa reusita care-si pierde prin omisiune, directia ) si a ajuns o simpla incantatie matinala ( sau la vreme de necaz ) cu scopul de ne linisti alergarea noastra prin aceasta lume – si uitam de prea multe ori ca viata de credinta este o permanenta lupta cu victorii si esecuri, pe care trebuie s-o purtam zambind fie ca am cules toti laurii, fie ca suntem raniti de moarte; si tot de prea multe ori uitam ca Dumnezeu este si Drept si Judecator, iar Dragostea Lui are un pret: deplina noastra capitulare ! Precum MonaLisa lui da Vinci, ar trebui sa plangem cu o jumatate de chip pentru nimicnicia noastra si sa suradem cu cealalta pentru maretia Rascumparatorului ! Deci: “SMILE, GOD LOVES YOU !” . Aici si Acolo !

( acesta este cadoul Marianei pentru gandurile mele despre surâs )