Martie 2009

01.martie.2009  – „Capăt de tunel”

Mă strecor anevoios prin întunericul din tunel și șoapte străine mă însoțesc. Mă împiedic. Încerc să mă ridic în genunchi și  lumina de la capăt îmi zâmbește.

04.martie.2009  – „Cutremur”

Vuiesc adâncuri de pământ. Ziduri cad, praf, strigăte, lacrimi după un drag dispărut. Cerul e negru. Undeva, deasupra, suflete pleacă să întâlnească seninul.

07.martie.2009  – „Decizie”

M-am hotărât să-mi urmez visul. M-a dus mult prea departe de Tine și nisipul din clepsidră s-a scurs. Timpul de întoarcere expirase. Mai pot avea o șansă ?

08.martie.2009  – „Jurământ”

Am jurat să-ți fiu ajutor potrivit, soție și iubită, alean în necaz și mama copiilor tăi. Mi-a zâmbit trandafirul din mâinile tale și a căzut pe mormânt.

10.martie.2009  – „Creație 1”

Dumnezeu a zis să fie lumină. A creat cerul, pământul și marea; soare, lună și stele, flori și copaci. Pești în ape, păsări în zbor, animale. Mai lipsea ceva !

12.martie.2009  – „Creație 2”

Dumnezeu l-a zămislit din bulgări de tină și i-a dat suflet din sufletul Său. L-a numit Adam și l-a făcut stăpân peste creație. Adam era singur și plângea.

14.martie.2009  – „Creație 3”

Din coasta bărbatului, Dumnezeu a făcut femeia. Pe Eva. Frumoasă, suavă, sensibilă și ajutor potrivit. Adam a iubit-o pe Eva. Acum totul era desăvârșit.

15.martie.2009 – „Grădina Edenului”

Grădina Edenului era minunată: iarbă și flori, păsări cântătoare și animale blânde, copaci roditori. Libertate și armonie. Armonie și libertate. Și un șarpe.

16.martie.2009 – „Rătăcire”

Umbre înfiorate se apleacă peste drumeag. Pașii foșnesc frunze moarte, cerul a amuțit, rătăcim în necunoscut. Știu că am pierdut direcția. Unde-am ajuns ?

18.martie.2009 – „Printre gratii”

Minciuni, tâlhării, tentativă de crimă. Bărbatul privește printre gratii cerul albastru. N-a fost nicicând mai senin și mai plin de iertare ! Mai primitor.

20.martie.2009 – „Urcuș”

Am urcat pieptiș muntele. La picioarele mele, luminile orașului, străzile pulsând de viață, zgomotul devenirii. Mă uit după Tine și nu Te găsesc nicăieri.

22.martie.2009 – „Păcatul”

Șarpele i-a amăgit. Adam și Eva au vrut să fie Dumnezeu și au mușcat mărul: neascultare. Lacrimi, durere, pustiu. Departe de Eden. Omul a căzut. Și a decăzut.

23.martie.2009 – „Reabilitare”

Iubiri pierdute, prietenii destrămate, vise năruite: viața mea. Mâinile-mi sunt goale. Ai venit Tu și mi-ai așezat in palme speranța. O adiere de veșnicie.

26.martie.2009 – „Apus”

Resturi de soare apus se pierd printre stele. Fâlfâit de aripi se așează pe lac și boarea de liniște învăluie orice suflare. Mulțumesc pentru că pot visa.

29.martie.2009 – „Răsărit”

Umbrele nopții se îneacă în valuri de soare. Am șansa unui alt început: o dimineață proaspătă, noi provocări, încredere în promisiunea făcută la Calvar.

31.martie.2009 – „Cain și Abel”

Adam și Eva au avut doi fii: Cain și Abel. Cain lucra la câmp, iar Abel era păstor. Oamenii munceau cu sudoarea frunții pământul din care fuseseră luați.

PRIETENI

ALEXA

1. Vecina mea face curățenie de Paște. Scutură covoarele, spală, mătură. O privesc din balconul meu și mă întreb dacă și-a făcut la fel de curat și-n suflet. (31.03)

RODICA

1. Ne-a spus Isus să fim lumină. Să dăruim înțelepciune, să dăruim înțelegere. Am scos lanterna și i-am orbit pe cei din jur. Mai mult cu becuri decât cu Lumină ! (20.03)
2. Și ne-a spus Isus să fim sare: să dăm gust vieții, să aromăm prieteniile. Dar noi îi facem pe ceilalți să plângă când ne strecurăm în viața și în ochii lor ! (20.03)
3. Am primit bunătatea lui Isus pentru ca s-o dăruim oamenilor. Ne pierdem adesea făcându-ne reclamă cu asta ! Mă întreb dacă mai are cineva timp s-o și împartă. (20.03)
4. Am trecut greu prin crizele din viață. M-a durut, am plâns, inima mi-a fost zdrobită ! Numai bine: Dumnezeu a luat-o în palma Sa și mi-a făcut-o ca nouă ! (23.03)
5. Am scos câte ceva din lada cu lucruri de păstrat: cearșafuri, rochia de mireasă, “predica de pe munte”. Îmi miros mâinile a naftalină. La fel și sufletul. (23.03)
6. Cu ceva timp în urmă s-a mutat la casa ei și fiica mea cea mică. Am rămas doar eu și gâștele. Nu mi se potrivește văitatul și m-am apucat de blogerit creștin. (30.03)
7. Printr-o minune mai trăiesc aici, pe pământ: am supraviețuit unui accident prin electrocutare. Și printr-un miracol voi trăi veșnic: miracolul de la Golgota. (30.03)

3 gânduri despre „Martie 2009

  1. Rodica, fii linistita, am corectat greseala. Cat despre microtexte, sunt din ce in ce mai putine „make-up”-uri de facut – simt ca transpiratia a inceput sa miroasa a inspiratie !😉

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s