Poezia de Sambata (60)

Ziua de 15 ianuarie a devenit sinonimă cu Mihai Eminescu ( în cinstea lui – și cu “Ziua Culturii Naționale” ) și mă bucur încă o dată, să-l mai pot reciti și să mă delectez cu muzica și delicatețea versurilor sale… Așa că, sâmbăta aceasta, ne vom opri asupra poeziei “La steaua”, despre care unii ( mai naționaliști ;) ) spun c-ar prefigura teoria relativității – adevărul este că poetul cunoștea ideile vremii sale cu privire la viteza luminii, care poate transforma ( cel puțin, liric ) o stea demult moartă, într-o icoană a iubirii pierdute…

MIHAI EMINESCU ( 15.ianuarie.1850 – 15.iunie.1889 ): “Luceafarul poeziei romanesti” s-a nascut la Ipotesti, iar prima sa poezie cunoscuta este “La mormântul lui Aron Pumnul”, publicata in 1866, la moartea profesorului sau din Cernauti. Mihai Eminescu a fost un poet romantic, marcat de pesimismul filozofiei lui Arthur Schopenhauer, dar s-a afirmat si ca romancier si jurnalist, scriind pentru renumite publicatii ale vremii, precum “Familia”, “Convorbiri literare”, “Timpul” ( unde a fost si redactor sef ). A activat in cadrul societatii literare “Junimea”, ai carei lideri ( Petre P.Carp, Theodor Rosetti, Iacob Negruzzi , Titu Maiorescu ) i-au influentat orientarea politica si culturala. A murit intr-un spital din Bucuresti, in 1889, din motive care nu au fost elucidate nici pana astazi, la doar 39 de ani. In ciuda sfarsitului sau timpuriu, Mihai Eminescu ramane poetul nostru national, de neegalat in acesti 120 de ani de la moartea sa, “parintele limbii romane moderne”, cum il numeste istoricul Nicolae Iorga. Printre cele mai cunoscute titluri ale sale, se numara: “Imparat si proletar” – 1874, “Călin (file din poveste)” – 1876, “Lacul” – 1876, “Mai am un singur dor” – 1883, “Doina” – 1884, “Epigonii” – 1884, “Floare albastra” – 1884, “Luceafarul” – 1884, “Sara pe deal” – 1885, cele 5 “Scrisori” si romanele “Geniu pustiu” (neterminat), “Sarmanul Dionis”, “Cezara”.

“LA STEAUA”

La steaua care-a răsărit
E-o cale-atât de lungă,
Că mii de ani i-au trebuit
Luminii, să ne-ajungă.

Poate de mult s-a stins în drum
În depărtări albastre,
Dar raza ei abia acum
Luci vederii noastre.

Icoana stelei ce-a murit
Încet pe cer se suie:
Era pe când nu s-a zărit,
Azi o vedem, si nu e.

Tot astfel când al nostru dor
Pieri în noapte-adâncă,
Lumina stinsului amor
Ne urmărește încă.

(1866)

Wordless Sunday (59)

” LA MULŢI ANI, 2012! “

M-a încantat ideea blogului Wordless Wednesday și am adaptat-o alegând duminicaziua fără cuvinte, doar cu fotografii personale – și Creatorul S-a odihnit în ziua a șaptea și Și-a admirat Creația: “Dumnezeu S-a uitat la tot ce făcuse; și iată că erau foarte bune”. Voi atașa fotografiilor, câteva cuvinte din Biblie, ca semn al recunoștinței mele pentru tot ceea ce a creat și re-creat El, pentru noi!

Direcţie

Încrede-te în Domnul, din toată inima şi nu te bizui pe înţelepciunea ta! Recunoaşte-L în toate căile şi El îţi va netezi cărările!” ( Proverbe 3:5,6 )

( Râșnov – februarie 2011 )

Poezia de Sambata (59)

La sfârșit de an, mă simt îmboldită să hoinăresc prin câmpul lexical  al cuvântului sfârșit și asta, nu din meschinărie sau masochism – doar dintr-un exercițiu de antinomie, care presupune că acest sfârșit conține un început sau, cum ar spune Kant, finitul și infinitul coexistă, deci, cum aș spune eu, șansa de a o lua de la capăt și de a perfecționa ce se mai poate perfecționa și de a îndrepta ce se mai poate îndrepta transcende granița dintre ani… În concluzie, să ne auzim în 2012!

” LA MULŢI ANI, 2012! “

“SFÂRȘELI…”

Mă bucur când se sfârșește un an -
Nu pentru că îmbătrânesc,
asta nu se mai pune de mult,
nici pentru că mă sfârșesc regretele,

de care am divorțat cu ceva vreme, în urmă.
Mă bucur pentru că:
sfârșeala din trup
se poate întrupa într-o nouă forță,
sfârșeala din suflet
se va însufleți o dată cu numărătoarea inversă
și sfârșeala din spirit
a încetat să mai fie o sfârșeală.
A rămas doar o nesfârșită și sfârșită așteptare
după tărâmul în care sfârșitul se sfârșește
și începutul se desăvârșește la nesfârșit…

( sursa aici )

Tuesday Prayer (14)

RUGĂ PENTRU ARTA DE A ALEGE

Doamne, Tată,

Îți mulțumesc pentru că m-am sculat și în această dimineață, pentru că am aer să respir și pentru organismul meu, care funcționează normal. Privesc în jur și Te laud pentru că ne-ai creat perfecți și ne-ai  dăruit liberul arbitru, ca să ne putem bucura de alegerile noastre și o Cale, pentru ca să știm să alegem bine… Dar, uitându-mă în jur și în sufletul meu, observ cum ne-am pierdut capacitatea de a ști să alegem ce trebuie și cum trebuie, iar lucrurile au luat-o razna: alegem trădarea, în detrimentul prieteniei, compromisul, în detrimentul onestității, spectacolul, în detrimentul frumuseții… Și, obosiți de eșecul alegerilor noastre, ridicăm degetul acuzator spre cer și Te punem la zid, pe Tine, Cel Desăvârșit și Preaiubitor, pentru că lumea noastră a ajuns o cloacă și sufletul nostru, o rană deschisă… Iartă-mă, Doamne, pentru că nu mai  știu să aleg drept și cu suflet, în timp ce perseverez în exersarea liberului arbitru după regulile relative, pe care mi le-am creat ca să-mi fie mai îndreptățită, răzvrătirea și mai ușoară, pieirea! Iartă-mă, pentru că beneficiînd de liberul arbitru, mi-am distrus viitorul dăruit împreună cu el, crezînd în alegerile mele nechibzuite și sfidătoare. Pentru că, beneficiînd de liberul arbitru, am uitat să mai aleg, fiind mereu convinsă că o mai fac… Îți mulțumesc că, în sfârșit, am redescoperit Calea și, te rog, ajută-mă pe mine și pe cei din jur, să  redescoperim și înțelepciunea de a alege viața și nu moartea, iubirea și nu ura, adevărul și nu minciuna. Îngenunchez în Numele Celui care a ales de bunăvoie, să moară, pentru ca noi să alegem Infinitul și să-l stăpânim!

Amin!

PA-ul de Luni (42)

Doodle4GoogleJaPAn *

După ce a dat iama prin economia americană, Japonia l-a atacat și pe domnul Google, într-un punct foarte sensibil, aș zice chiar, sub centură: adică la… Doodle. Anul acesta, pe 27 noiembrie, utilizatorii motorului de căutare amintit, care “se simt norocoși”, au dat peste “Mom”, desenul unei fetițe din Tokio, câștigătoare a concursului “Someday I would like to be…”. Elogiez creativitatea și sinceritatea visului  autoarei, gândindu-mă câte fetițe românce își mai doresc să fie mame și câte… vedete?

                                               ( sursa: GOOGLE )

* ( am ridicat mănușa aruncată de domnul Călin Hera, cu ocazia producerii primei mele proze arhiscurte/PA pe baza de Google Doodle și i-o trimit înapoi, împreună cu textul de astăzi, inspirat de Doodle4Google 2011, așteptând cu sufletul la gură, pe“DoodlePAGoogle” – domnule Hera, aveți microfonul! ;) )

Wordless Sunday (57)

M-a încantat ideea blogului Wordless Wednesday și am adaptat-o alegând duminicaziua fără cuvinte, doar cu fotografii personale – și Creatorul S-a odihnit în ziua a șaptea și Și-a admirat Creația: “Dumnezeu S-a uitat la tot ce făcuse; și iată că erau foarte bune”. Voi atașa fotografiilor, câteva cuvinte din Biblie, ca semn al recunoștinței mele pentru tot ceea ce a creat și re-creat El, pentru noi!

Față în față

Acum, vedem ca într-o oglindă, în chip întunecos; dar atunci, vom vedea față în față. Acum, cunosc în parte; dar atunci, voi cunoaște deplin, așa cum am fost și eu cunoscut pe deplin.” ( 1Corinteni 13:12 )

( “The Bean” / “Cloud Gate”, Millennium Park, Chicago – iulie 2007 )

Poezia de Sambata (57)

Nu se cade să pun punct sâmbetelor de toamnă, însuflețite ( :P ) cu versuri, fără a-l aminti pe poetul adolescenței mele ( am mai mărturisit eu, asta ), George Bacovia și al său “Plumb”, metaforă inspiratoare pentru perioada aceea a vieții mele, simbolist-dadaistă, aș zice nu numai în ceea ce privește versurile pe care le scriam… deh, ale tinereții valuri… :(

GEORGE BACOVIA (1881 – 1957):   pe numele său adevărat, George Andone Vasiliu, considerat ca fiind cel mai important poet simbolist român şi unul dintre cei mai importanţi poeţi români moderni, s-a născut pe 17 septembrie 1881, la Bacău și a murit pe 22 mai 1957, la București, în locuința sa din sectorul 4, de pe strada care astăzi, îi poartă numele, părinții săi fiind Dimitrie și Zoe Vasiliu. La vârsta de 6 ani, începe să învețe limba germană,  dar se dovedește a fi și un talentat desenator și un bun violonist, devenind mai târziu, dirijor al orchestrei Gimnaziului Ferdinand din Bacău, unde învăța. Începe să compună poezii și își pune pe muzică propriile versuri sau versuri de-ale lui Mihai Eminescu și  Ștefan Petică. În anul 1899, obține premiul I pe țară la concursul “Tinerimii române” pentru “desen artistic după natură”. Se înscrie la Facultatea de Drept din București și frecventează cenaclul literar al lui Alexandru Macedonski, unde produce o puternică impresie cu poezia “Plumb”. Colaborează la revista “Arta” din Iași și se retrage de la facultatea din București, reînscriindu-se la Facultatea de Drept din Iași. În anul 1911, obține diploma de licență și se înscrie în baroul din Bacău, dar nu profesează. Practică diferite alte meserii și colaborează la mai multe reviste literare, iar în anul 1916, îi apare primul volum de poezii, “Plumb”. După război, în 1926, își tipărește pe cont propriu, la Bacău, volumul “Scântei galbene” și în același an, poeta Agatha Grigorescu (cu care se căsătorește în 1928 și are un fiu, Gabriel, născut  în anul 1931) îi  tipărește volumul “Bucăți de noapte”. Va mai publica “Comedii în fond” (1936), “Stanțe burgheze” (1946) și “Poezii” (1956). Versurile sale au fost puternic influențate de poeții simboliști francezi, Charles Baudelaire, Arthur Rimbaud, Paul Verlaine și de scriitorul american, Edgar Allan Poe. În anul 1923, este premiat de Ministerul Artelor pentru volumul “Plumb”, în 1925, primește Premiul pentru poezie al Societății Scriitorilor Români, alături de Lucian Blaga, iar în 1934, Premiul național de poezie, împreună cu Tudor Arghezi.

“PLUMB”

Dormeau adânc sicriele de plumb,
Și flori de plumb și funerar veștmânt -
Stam singur în cavou… și era vânt…
Și scârțâiau coroanele de plumb.

Dormea întors amorul meu de plumb
Pe flori de plumb, și-am început să-l strig -
Stam singur lângă mort… și era frig…
Și-i atârnau aripile de plumb.

(1916)

PA-ul de Luni (41)

Q.E.D. *

La fel ca toate fetele de vârsta ei, Marie și-a dorit să se căsătorească cu bărbatul iubit, să aibă copii și să se ocupe de familie. Dar viața, urmându-și misterioasele căi doar de ea cunoscute, a condus-o la Sorbona, în preajma profesorului Pierre Curie, cu care s-a căsătorit și a avut două fiice (o laureată a premiului Nobel și o jurnalistă, CEO al UNICEF) și alături de care a devenit prima femeie laureată a unui premiu Nobel. Urmărindu-i fascinanta poveste, mă tot întreb dacă a fost fericită…

( sursa: GOOGLE )

* ( se împlinesc astăzi, 144 de ani de la nașterea doamnei Maria Salomea Skłodowska Curie, despre care am mai scris și în anii trecuți; textul de mai sus, o proză arhiscurtă/PA, se dorește a fi doar o provocare… sau și un răspuns? ;) )

PA-ul de Luni

DREPTURI *

Pe mama lui Tudose o cheamă Emilia și a fost o femeie răzbătătoare. A părăsit casa părintească de tânără, ca să-și facă un rost la oraș, a reușit să-și termine liceul la seral, a făcut niște cursuri de dactilografie și a  ajuns secretară într-un institut de proiectări și și-a crescut cei trei copii, aproape singură. Tudose s-a întristat foarte tare, când a aflat că are Alzheimer și o să uite tot, până și cum o cheamă. “Are dreptul la un nume, dar nu mai are dreptul să și-l amintească”, filozofează el.

* ( a început un nou concurs pe blogul lui Călin Hera ! )

Poezia de Sambata (55)

Septembrie ăsta canicular nu prea reușește să ne păcălească, toamna s-a întors discretă, a trecut și vacanța de vară din 2011, cu bunele și mai puțin bunele ei, și, văzută din direcția asta, a fost cam scurtă, cam grăbită, cam… ca de obicei: frumoasă și trecătoare. Perseverăm totuși, așteptând-o an după an și ignorând cel mai adesea, avertismentele din oglindă, mai o umbră, mai un rid, mai o frunză ruginie… și iacă toamna!… Anul acesta, vreau să-mi asezonez nostalgiile autumnale ( exprimate periodic, de altfel ), care mă năpădesc pe la sfârşitul lui septembrie, cu versurile lui Nichita, poetul “schimbat în cuvinte”.

Continue reading